USR: Este nevoie de centre medicale pentru copiii cu malformații cardiace

USR: Este nevoie de centre medicale pentru copiii cu malformații cardiace

Partidul Uniunea Salvați România susține necesitatea înființării de centre medicale de specialitate pentru copiii cu malformații cardiace, astfel încât acești copii să aibă o șansă la viață.

În România, se nasc anual aproximativ 900 de copii cu malformaţii cardiace, dintre care doar aproximativ 300 au şansa de a beneficia de tratament chirurgical la timp deoarece în ţara noastră există un singur centru medical în care aceşti copii pot fi operaţi, iar acesta se află la Târgu Mureş. Se mai tratează un număr foarte mic de cazuri în Bucureşti şi Cluj, iar câţiva reuşesc să ajungă în străinătate.

Lavinia Abu-Amra, deputat USR de Mureș, a arătat într-o declaraţie politică, dată publicităţii, marţi, că în prezent există ”un monopol” în asigurarea serviciilor medicale pentru copii cu malformaţii cardiace.

„Interesul ca să nu existe o dezvoltare a acestor servicii este foarte mare şi are legatură, din păcate, cu banii şi deţinerea puteri. Suntem în 2017 şi până în momentul de faţă niciun Guvern nu a considerat o prioritate înfiinţarea de centre regionale, astfel încât copii să aibă o şansă reală la viaţă, o şansă să fie recuperaţi şi integraţi în societate, devenind astfel cei care ne vor plăti pensiile mâine.Vorbim de sute de familii care trăiesc adevărate drame în fiecare zi, fiind condamnați de statul român să asiste neputincioși la moartea copiilor lor”, a declarat deputatul USR Lavinia Abu-Amra.

USR consideră că este nevoie de înfiinţarea unor centre regionale care să trateze cazurile de malformaţii cardiace, în care să fie angajate cadre medicale specializate, care acum aleg să plece din ţară pentru că în prezent nu au posibilitatea să intre în sistem.