Noi companii de stat intră sub comanda politică a PSD

Noi companii de stat intră sub comanda politică a PSD

Companiile de stat se întorc, una cate una, sub comanda politică a coaliției PSD – ALDE prin exceptarea de la obligația respectării principiilor de guvernanță corporativă.

Luni, în cadrul ședinței Comisiei economice, industrii și servicii din Senatul României, cu votul majorității PSD – ALDE, a fost adoptat un nou amendament la Ordonanța de urgență nr. 109/2011 care exceptează Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN) de la aplicarea legii privind guvernanța corporativă.

Astfel, majoritatea PSD – ALDE continuă politica de exceptare a zeci de companii de la cerințele unui management performant și selecție apolitică. După TAROM, Romaero, Avioane Craiova și alte companii din industria de apărare sau ”companiile de apă”, una cate una, companiile de stat se întorc sub controlul numirilor politice directe, fără transparență și fără criterii de profesionalism.

Senatorii USR, Silvia Dinică și George Marussi, au votat împotriva acestei excepții.

”Guvernanța corporativă este un principiu care trebuie implementat și îmbunătățit continuu, nu unul de la care să găsim frecvent excepții”, este ceea ce a susținut Silvia Dinică, senator USR, membru în Comisia economică, industrii și servicii din Senatul României.

De asemenea, introducerea unei noțiuni fără niciun fundament juridic, precum ”companiile de apă”, nedefinită și inexistentă în legislația comercială exprimă intenția nedisimulată a autorităților locale din PSD și ALDE de a excepta regiile locale de la regulile de transparență și integritate.

Deși inițiatorii invocă siguranța natională a unor operatori economici, Uniunea Salvați România susține că siguranța națională ar trebui să însemne și dezvoltarea unor companii de importanță națională, în beneficiul cetățenilor români. Siguranța națională trebuie să însemne performanță, transparență și integritate în managementul companiilor de stat. Siguranța națională în cazul acestora ar trebui să însemne depolitizarea și profesionalizarea managementului.

Citește și: PSD și ALDE pun din nou stăpânire pe companiile de stat