Dezbatere USR/ Matei Dobrovie: România are nevoie de o noua agenda a politicii externe

Dezbatere USR/ Matei Dobrovie: România are nevoie de o noua agenda a politicii externe

Uniunea Salvați România a organizat miercuri, 18.10.2017, în Parlament, o primă dezbatere dintr-o serie mai largă, cu obiectivul ambițios de a contura o nouă agendă pentru politica externă a României.

La 10 ani de la aderarea la UE, România are nevoie să dovedească că a devenit un membru matur și activ în cadrul Uniunii.

”România nu mai poate să se mulțumească cu rolul de spectator, care se aliniază cuminte unui consens european, ci trebuie să dovedească că a devenit un membru activ al UE, că poate să inițieze și să dezvolte proiecte menite să mențină Uniunea unită și să o reformeze, să găsească aliați care să-i susțină aceste inițiative. În același timp, țara noastră trebuie să pună bazele unei noi abordări în relațiile cu statele din vecinătatea estică”, a declarat deputatul Matei Dobrovie, membru al Comisiei de politică externă din Camera Deputaților.

În opinia sa, România îsi poate aduce o contribuție în aprofundarea integrării în domenii precum cel al securității și apărarii, al securității cibernetice, al reformării Parteneriatului Estic sau privind instituirea Biroului Procurorului Public European.

În cadrul dezbaterii au fost menționate vulnerabilitățile interne și externe cu care se confruntă România și UE în raport cu tendințele actuale de degradare a ordinii mondiale, de remilitarizare a politicii externe și de război informațional purtat de Rusia.

Experții prezenți au arătat că România are un deficit de cercetare a unor spații, institutele care ar trebui sa ofere expertiză au probleme de finanțare sau deficit de personal. În plus, politica externă nu este și nu a fost o prioritate pentru guvernele succesive, dat fiind că nu produce bani. Consecința este însă că relațiile bilaterale și parteneriatele strategice pe care le are țara noastră cu multe state nu au substanță, fiind mai mult formale. Mai mult, faptul că decidenții politici nu țin cont de expertiza existentă și nu investesc în pregătirea viitorilor experți în politică externă, care trebuie să-și caute finanțare din afara țării, se răsfrânge negativ și asupra capacității României de a avansa proiecte sau formate de cooperare regională și de a găsi susținători pentru ele.

Un alt subiect discutat a fost cel al diplomației economice și al oportunităților pe care țara noastră ar putea să le valorifice, chiar și în relația cu Ucraina, dar din păcate nu o face.

“S-a pus un diagnostic dur, dar real, și au fost prezentate și soluții. Una dintre concluzii este că avem mare nevoie de experți, de programe de studii pe diferite spații și decidenții trebuie să folosească această analiză și expertiză de calitate. Exact asta își propune USR să facă mai departe. Ideile acestei dezbateri vor fi publicate într-un supliment special al Revistei 22, iar pe experți îi vom consulta mai des”, a explicat Matei Dobrovie, coordonatorul clusterului de politică externă, afaceri europene și diaspora al USR.