Imagine stire

20.03.2018

Subiecte: Educație

USR și PMP contestă la CCR legea editurii unice

Uniunea Salvați România și Partidul Mișcarea Populară vor sesiza Curtea Constituțională cu privire la proiectul de lege al Guvernului României prin care se înființează o editură unică ce va avea monopol pe piața manualelor școlare. Prin adoptarea acestui proiect în Parlament se încalcă principiul funcționării pieței economice și mecanismele concurențiale.

Ministerul Educației Naționale pretinde rezolvarea problemei manualelor școlare, prin înființarea Societății Editura Didactică și Pedagogică S.A. care va prelua elaborarea, editarea și tipărirea manualelor școlare, dar de fapt își ascunde propria incompetență. În acest sens, proiectul de lege va elimina mediul concurențial normal, va falimenta și instaura monopolul  asupra unui segment de piață, subminând astfel o industrie de 15 milioane de euro.

Din perspectiva sistemului educațional, o astfel de măsură va genera o serie de efecte negative prin uniformizarea actului educațional și prin controlarea ideologică a învățământului. Mai mult decât atât, activitatea la clasă a cadrelor didactice va fi periclitată de lipsa capacității de decizie cu privire la suportul didactic diversificat, fapt ce are efecte nocive asupra stimulării creativității, metodelor de predare și învățare și nevoilor principalilor beneficiari ai sistemului de educație.

În ciuda obiecțiilor ridicate de Consiliul Concurenței și de Consiliul Legislativ cu privire la impactul anticoncurențial pe care acest proiect de lege l-ar putea avea, Guvernul României, prin Ministerul Educației Naționale, sfidează recomandările instituțiilor abilitate și încalcă  principiile democratice și liberale care ar trebui să guverneze economia de piață.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România

USR și PMP contestă la CCR legea editurii unice - Uniunea Salvați România