Deputatul USR de Diaspora, Nicolae-Daniel Popescu, organiează un atelier legislativ la Londra

Deputatul USR de Diaspora, Nicolae-Daniel Popescu, organiează un atelier legislativ la Londra

 

Deputatul USR de Diaspora Nicolae-Daniel Popescu va organiza miercuri, 4 aprilie 2018, între orele 18:30 și 20.30, în Brent (Londra) primul atelierul legislativ dedicat românilor din Marea Britanie. Evenimentul se adresează celor care muncesc și studiază în Regatul Unit al Marii Britanii, jurnaliștilor și oamenilor de afaceri și va avea loc la Brent Civic Centre, Marriage Room, Engineers Way, Wembley, HA9 0FJ.

Printre temele care vor fi aduse în discuție se numără: participarea cetățenilor români la viața politică și la procesele electorale din țările în care s-au stabilit, votul prin corespondență pentru românii din afara granițelor, precum și reprezentarea Diasporei în Parlamentul României.

Atelierul legislativ, care va avea și o componentă de informare, este deschis tuturor celor interesați de participarea la dezbateri care privesc creșterea gradului de implicare civică și politică a rezidenților români în Marea Britanie și îmbunătățirea votului prin corespondență pentru alegerile parlamentare și prezidențiale din România.

Scopul atelierelor legislative și de informare este de a da ocazia românilor de peste hotare să expună problemele pe care le întâmpină în relația cu statul român și să afle dacă acestea pot fi rezolvate pe cale legislativă. De asemenea, românii de peste granițe vor avea posibilitatea de a vorbi cu deputatul USR despre soluții și măsuri practice pe care aceștia le recomandă pentru o mai bună interacțiune dintre instituțiile statului român și cetățenii români din străinătate.

Deputatul USR de Diaspora îi așteaptă pe toți cei interesați la eveniment!