Soluțiile USR pentru a preveni accidentele rutiere din România

Soluțiile USR pentru a preveni accidentele rutiere din România

Parlamentarii USR au votat, astăzi, în Comisia de Transporturi împotriva inițiativei deputatului PNL Florin Roman care prevede interzicerea radarelor pe mașini neinscripționate și interzicerea folosirii pistoalelor radar la mai mult de 10 metri de o mașină de Poliție.

„Proiectul de lege este unul populist, dă bine la omul care a pățit-o cu amenzi date pe nedrept să-i spui că “scoți polițiștii din tufiș”. De fapt, confundă efectul cu cauza – cauza este în slaba educație și formare profesională a polițiștilor. Radarul e doar un instrument. Iar într-o țară cu mii de morți pe șosele anual, a lua instrumentele Poliției Rutiere este o dovadă de iresponsabilitate”, a declarat deputatul USR Cătălin Drulă, membru în membru în Comisia pentru transporturi și infrastructură.

România are cel mai mare număr de morți în accidente rutiere din UE, în țara noastră 5 persoane își pierd zilnic viața din cauza neadaptării vitezei la condițiile de trafic, aceasta fiind și principala cauză a mortalității pe șoselele din România.

„În expunerea de motive, domnul Roman spune că asta ar readuce legea la scopul său inițial, adică prevenția. Fals – scopul legii este prevenție ȘI sancționare”, a declarat deputatul USR Ionuț Moșteanu, membru în Comisia pentru transporturi și infrastructură.

USR propune trei soluții pentru a remedia statisticile care arată numărul mare de victime de pe șoselele din România:

  1. Amplasarea de radare fixe în punctele negre deoarece astea au rolul de prevenție, existența lor chiar ar obliga șoferii să încetinească.
  2. Programe de prevenție, educare și sancționare a comportamentelor abuzive ale polițiștilor.
  3. Infrastructură bine dezvoltată care să se traducă prin șosele moderne, bine semnalizate și autostrăzi.

USR consideră că acest proiect ar fi o măsură iresponsabilă și populistă care ar menține România în topul țărilor cu cei mai mulți morți pe șosele.