USR – singurul partid care nu votează legi cu dedicație pentru infractori

USR – singurul partid care nu votează legi cu dedicație pentru infractori

Senatorii USR au fost singurii care au votat, ieri, împotriva modificărilor la Legea executării pedepselor, modificări făcute cu dedicație pentru infractorii prinși și condamnați pentru furt care vor să se bucure de beneficiile fraudelor comise.

Proiectul a mai fost dezbătut și votat în Parlament în luna iunie, dar a fost desființat de Curtea Constituțională, după o sesizare a președintelui. Fără să aștepte motivarea deciziei CCR, coaliția PSD-ALDE s-a grăbit să modifice proiectul, dar tot în interesul infractorilor.

De exemplu, Liviu Dragnea care a fost condamnat, în primă instanță la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive, ar putea executa pedeapsa la conacul din Teleorman, fără să poarte nici măcăr brățară electronică de supraveghere.

Proiectul legislativ a fost adoptat cu 102 voturi „pentru”, 14 voturi „împotrivă” și trei abțineri de plenul Senatului. Prin votul de ieri, se încalcă încă o dată decizia CCR. Proiectul inițial, care se referea exclusiv la dreptul deținuților de merge la înmormântarea unei rude apropiate, a fost deturnat total de coaliția PSD-ALDE.

„Cu amendamentele trecute de coaliția PSD-ALTE, Legea nr. 254/2013 poate să fie numită acum fie Legea Dragnea, fie Legea Udrea, o lege făcută cu dedicație pentru persoanele care au comis infracțiuni grave și vor în același timp să se poată bucura de toate beneficiile fraudelor comise. Putem fi de acord ca o persoană care execută o pedeapsă cu privare de libertate poate beneficia de compasiune și poate fi învoit să meargă la înmormântrea unei rude apropiate, dar nu putem accepta deturnarea totală a procesului legislativ în favoarea celor care sunt prinși și condamnați pentru devalizarea banului public”, spune senatorul USR Mihai Goțiu.

Proiectul prevede că executarea la domiciliu a pedepselor mai mici de 5 ani, prin purtarea unei brățarări electronice de supraveghere, sau fără, în cazul în care persoana condamnată nu a avut abateri disciplinare. Detenția la domiciliu va fi aplicată și în cazul pedepselor de până la 10 ani executate de femei însărcinate sau de cei care au minori în întreținere. În plus, s-a oferit posibilitatea ca persoanele care execută la domiciliu pedeapsa să poată beneficia de liberare condiționată.

Încă o dată se dovedește că ințiativa Fără Penali este esențială pentru a preveni situații ca aceasta, în care Parlamentul României are agenda setată de către persoane interesate să slăbască statul de drept și justiția.