Grupul parlamentar al USR a depus joi la Parlament o inițiativă pentru modificarea legii finanțării partidelor ce propune ample modificări în domeniu. Proiectul de lege vizează un sistem de finanțare bazat pe donații mici de la cât mai mulți cetățeni, în care transparența este baza, banii publici încurajează pluralismul politic, partidele sunt responsabilizate, procesul este simplificat, iar potențialul de abuz este redus.
Cele mai importante propuneri sunt: reducerea plafoanelor de contribuții, protejarea micului donator printr-un plafon de confidențialitate de maxim un salariu minim, obligativitatea publicării online a tuturor donațiilor peste acest plafon, egalizarea raportului de distribuție a finanțării publice în funcție de rezultatele la alegerile locale și parlamentare, includerea la finanțare a tuturor organizațiilor ce au câștigat minim un mandat local, posibilitatea suspendării subvenției în cazul alegerii în funcții de conducere a persoanelor condamnate pentru infracțiuni electorale sau de corupție, eliminarea posibilității de transformare a împrumuturilor în donații, evitarea jongleriilor financiare prin rambursarea defalcată a donațiilor între candidat și partid.
“Țintim o reformare a sistemului de finanțare a activității politice prin creșterea participării cetățeanului ca mic donator, încurajarea democrației la firul ierbii prin accesul partidelor locale la finanțare publică, și responsabilizarea organizațiilor politice atât față de banul public cât și față de cetățeni. Simplificam sistemul și îl facem mai dificil de abuzat, și totodată introducem instrumente noi de asanare a clasei politice”, a declarat deputatul USR Tudor Benga
Proiectul face parte din efortul susținut al USR de modificare a legislației electorale. Este cel de-al nouălea proiect legislativ introdus în circuit de departamentul de reformă electorală din care fac parte deputatul Tudor Benga Deputat USR și senatorii Florina Presadă, Radu Mihail și Nicu Fălcoi. Începând cu legile de modificare a pragurile electorale și de semnaturi, urmate de votul prin corespondență și apoi de legile privind participarea și reprezentarea corectă a Diasporei, și continuând astăzi cu acest proiect, USR își propune reformarea din rădăcini a legislației electorale. Principiile de competiție deschisă și implicare cât mai activă a cetățenilor care ghidează efortul legislativ al USR sunt aceleasi care animă și campania cetățenească Oameni Noi.
“USR este partidul care a creat prima breșă majoră în sistemul politic monopolist construit de partidele vechi pe parcursul ultimilor 15 ani. Am promis să luptăm pentru a deschide cât mai larg în continuare competiția și exact asta urmărim prin proiectele noastre privind legislația electorală. Barierele de intrare și participare la viața politică sunt în continuare semnificative, iar România nu poate progresa fără reformă electorală autentică”, a conchis deputatul USR Tudor Benga.
Proiectul de lege și expunerea de motive pot fi consultate aici – Proiect de lege LFPP și Expunere de motive proiect LFPP