Liderii USR au fost, vineri, într-o audiență în regim de urgență la premierul Viorica Dăncilă pentru a discuta despre planul Guvernului de a modifica prin ordonanță de urgență Codul Penal și Codul de Procedură Penală. Delegația prezentă la întâlnirea cu Viorica Dăncilă și ministrul Justiției Tudorel Toader a fost formată din președintele Dan Barna, deputații USR Stelian Ion și Cristian Ghinea și juristul Vlad Gheorghe.
”Audiența pe care am solicitat-o a avut ca scop prevenirea unei ordonanței de urgență care va produce efecte grave imediat după adoptare. Această ordonanță ar fi neconstituțională, în condițiile în care modificările Codului Penal și Codului de Procedură Penală sunt încă în dezbatere în Parlament. Am solicitat un moratoriu ca pe timpul celor 6 luni de președinție a Consiliului UE să nu se adopte nicio OUG și să închidă subiectul”, a declarat președintele USR.
Juriștii grupului USR au realizat o analiză asupra modificărilor recente ale legislației penale care deși au fost declarate constituționale de către judecătorii Curții Constituționale, nu sunt oportune și vor pune în pericol securitatea națională.
“Am prezentat un set de 12 argumente, în discuție am pus accent pe unele dintre acestea. Parlamentul este unica autoritate legiuitoare și există decizii ale CCR care arată că într-o procedură parlamentară atât de avansată nu poți veni, ca Guvern, să te suprapui pe activitatea Parlamentului cu o ordonanță de urgență pe exact aceleași chestiuni. Noi ne aflăm în prezent pe ultima sută de metri a procedurii parlamentare și trebuie lăsată să-și urmeze cursul. I-am transmis doamnei premier că nu toate articolele declarate constituționale de CCR sunt neapărat benefice pentru societate, am dat exemplul prescrierii penale în sensul în care poate fi considerată o astfel de măsură constituțională dar ea conduce la scăparea multor infractori și dosare. De asemenea, am dat exemplul legii recursului compensatoriu care a fost considerat de CCR o lege constituțională dar care are efecte nocive pentru societate: peste 9.000 de deținuți au fost eliberați dintr-o dată fără niciun control.”, a transmis deputatul USR Stelian Ion.
USR susține că nu există nicio urgență pentru a modifica legislația penală prin OUG, ambele coduri trebuie dezbătute în Parlament, așa cum este normal într-un stat democratic. Uniunea Europeană și în special Comisia de la Veneția au recomandat României ca legile de modificare a Codului Penal și de Procedură Penală să fie dezbătute cu specialiștii în domeniu și întreaga societate civilă.
“În timpul discuției cu premierul am subliniat două aspecte, relația dintre guvern și majoritatea parlamentară, și președinția Consiliului Uniunii Europene. Am insistat că o ordonanță de urgență dată în decembrie sau ianuarie deraiază complet agenda președinției României a Consiliului UE și am încercat să obținem o promisiune că subiectul schimbărilor din justiție va fi înghețat măcar în aceste șase luni.”, a transmis deputatul USR Cristian Ghinea.
USR a fost prezent la Palatul Victoriei pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la potențialele consecințe ale unui OUG având în vedere că în ultimii doi ani PSD a luat decizii netransparente și în biroul liderului de partid, și nu au supus acțiunile lor dezbaterilor publice.
“Le-am solicitat atât ministrului Justiției cât și premierului să țină cont de două principii foarte importante în actul de decizie, transparența și dialogul cu părțile implicate. Am solicitat punctual să pună la dispoziției textul OUG-ului dacă este deja redactat și am întrebat care este disponibilitatea dânșilor de a primi observații în cazul în care există acest text. De asemenea, i-am transmis premierului să nu dea curs unei solicitări de a da OUG din partea celor din jurul dumneaei.”, a conchis juristul USR Vlad Gheorghe.
USR va apela la toate mijloacele, instituționale și non-instituționale, pentru a preveni această ordonanță.