Uniunea Salvați România consideră că este momentul ca parlamentarii să discute cu jurnaliștii și juriștii despre o lege privind protejarea surselor, astfel că va organiza o dezbatere pe această temă la începutul sesiunii parlamentare.
Ideea dezbaterii a apărut în contextul în care Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a analizat cazul jurnaliștilor Rise Project din România, care au fost amenințați cu o amendă record ca să își dezvăluie sursele investigațiilor, iar concluzia principală care reiese din declarațiile supraveghetorului Giovanni Buttarelli este că România are nevoie de legi care să protejeze presa.
Supraveghetorul Autorității Europene pentru Protecția Datelor, domnul Giovanni Buttarelli, a anunțat că s-a discutat la nivelul instituției europene despre amenda propusă de ANSPDCP împotriva jurnaliștilor și o decizie oficială va fi publicata în curând, dar libertatea presei nu trebuie să poată fi sancționată printr-o decizie administrativă. Buttarelli a explicat că, în Italia, spre exemplu, nici măcar procurorii nu pot solicita dezvăluirea unei surse jurnalistice, singurii cu acest drept fiind judecătorii, în urma unei decizii a instanței. Legislația nu este, însă, similară, în toate cele 28 de țări ale Uniunii Europene, iar ceea ce se consideră democratic, modern și just într-o țară europeană precum Italia, nu are nicio valoare juridică în România controlată de Partidul Social Democrat.
”Atacul unei instituții de stat împotriva redacției RISE Project ar putea fi doar începutul unui mod de operare specific actualei Puteri, de aceea cred că e momentul ca parlamentarii, jurnaliștii și juriștii să înceapă discuțiile despre o lege privind confidențialitatea surselor jurnalistice. În mod evident, așa cum ne spune indirect și Buttarelli, România nu are o legislație suficient de bine articulată, din moment ce ajungem în situația ca statul să poată exercita asemenea presiuni asupra presei”, a declarat senatorul George Dircă, președintele comisiei de constituționalitate din Senatul României.
”Un subiect atât de delicat, care vizează drepturi constituționale, precum libertatea de exprimare sau libertatea presei, nu va fi dezbătut în Parlament cu ușile închise, cel puțin nu cât timp invitația de a gândi o legislație funcțională vine de la USR. Vrem să începem această dezbatere cu jurnaliști și specialiști în constituționalism la aceeași masă”, a declarat senatorul Dircă.
USR a semnalat în urmă cu două luni, pe 21 noiembrie, modul în care Partidul Social Democrat înțelege să numească în fruntea unei instituții cu o misiune extrem de sensibilă, Autoritatea Națională pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, o persoană controversată, dispusă să hărțuiască presa la comandă politică.
Ancuța Gianina Oprea, fosta și actuala președintă a ANSPDCP, urmărită penal de procurorii anticorupție într-un celebru dosar privind retrocedările abuzive, i-a amenințat pe jurnaliștii de la RISE Project cu o amendă de 20 de milioane de euro. Este, fără urmă de îndoială, una dintre cele mai agresive amenințări instituționale primite vreodată de o redacție, în condițiile în care omul PSD din fruntea ANSPDCP solicită – încercând un troc – ca jurnaliștii să își deconspire sursele din ancheta privind TelDrum.