USR: Infama Ordonanță 114, dată pentru interese de partid, nu pentru a-i apăra pe români!

USR: Infama Ordonanță 114, dată pentru interese de partid, nu pentru a-i apăra pe români!

USR l-a chemat luni, în Parlament, pe ministrul Finanțelor Orlando Teodorovici, pentru a explica, la două luni de la intrarea în vigoare, care au fost efectele Ordonanței Lăcomiei Pesediste. Anunțată drept un pachet de măsuri menite să protejeze cetățeanul român, OUG114 a împins economia românească spre o stare de criză.

USR a atras atenția asupra efectelor nocive pe care le va produce ordonanța încă de la adoptare. Am arătat că vor urma o serie de noi taxe și de reglementari care vor bulversa economia și se vor traduce în prețuri mai mari pentru români. Prima lovitură pentru buzunarele românilor a fost anunțată deja, tariful la energie va crește cu 2.5% de la 1 martie, tocmai pentru a acoperi taxa pe cifra de afaceri de 2% percepută prin OUG114 companiilor din energie.

„Domnul Vâlcov a spus ca a vorbit cu companii din energie înainte sa fie dată această Ordonanță. Cu care companii, mai exact? OUG114 a fost dată, de fapt, în interesul a câtorva companii, nicidecum pentru români! A spus-o chiar consilierul colegului dumnealui de guvern, de la ministrul Energiei. Cei de la PSD au spus, în programul de guvernare, că prioritatea lor este securitatea energetică a României. Prin OUG114, în schimb, au îngropat industria de cărbune. Și au reușit să amâne și cea mai importantă investiție în producția de gaze naturale din Marea Neagră. Am ajuns un importator net de energie la prețuri record la începutul anului, din cauza PSD-ALDE, blocarea prețurilor la producția internă fiind avantajul Gazpromului și al altor companii din regiune! Cei de la PSD și ALDE au spus că plafonarea prețurilor va fi doar pentru consumatorii de rând, dar au făcut-o și pentru companiile industriale. Practic, le-au dat unor prieteni de-ai guvernării un ajutor nesperat: acces la gaz ieftin. Oare domnul Teodorovici a avut, cumva, misiunea să facă niște cadouri sponsorilor de partid?”, a spus deputatul Cristina Prună.

USR subliniază că ROBOR-ul, care influențează creditele românilor, a crescut cu 9,7% de la începutul anului și până acum. Peste 6 miliarde de lei au dispărut de pe Bursă după anunțul intrării în vigoare a acestei Ordonanțe și au avut de pierdut tocmai companiile cu capital majoritar românesc! În plus, Pilonul 2 de pensii este pe punctul de a fi desființat, după ce contribuția românilor la acest fond de pensii a fost diminuată anul trecut.

„În momentul în care domnul Teodorovici a fost investit în funcție, a declarat că nu se va adopta nicio taxă suplimentară, nicio creștere a unei taxe, impozit și așa mai departe. Nu știu dacă, acum, realizează că noile condiții impuse acestor fonduri de Pilon 2, pe care înainte să fie ministru, domnul Teodorovici le susținea, vor conduce la desființarea lor! Cum puteți să le cereți fondurilor din pilonul 2 să mai aducă încă 800 de milioane de euro, în condițiile în care ele, nici până acum, nu și-au recuperat investițiile făcute în România? Și mai mult, vreți să le și scădeți comisioanele lor, crescându-le pe cele ale statului care nu face nimic. Dacă ne uităm la bugetul de pensii, vedem că domnul Teodorovici a pus, prin ministerul pe care îl conduce, proiecții fanteziste pentru venituri”, a afirmat deputatul Claudiu Năsui.

Cadoul otrăvit al PSD-ALDE nu s-a limitat doar la sectorul energiei și al telecomunicațiilor. Ci s-a mers mai departe, instituindu-se taxa pe “lăcomie”. O taxă unică în lume prin faptul ca este legata de nivelul prețului banilor.

„Guvernul PSD ALDE trebuie să înțeleagă și să accepte un principiu economic simplu: dacă nu produci, nu ai. Dacă pedepsești tot ce este productiv în România, ajungi la o sărăcie și mai adâncă, o situație economică și mai precară. Nu este posibil să pedepsești afacerile fără să afectezi populația. Această ordonanță mărește costurile de finanțare pentru afacerile românești, majorează costurile cu energia, comunicațiile și transporturile. Iar aceste costuri se vor transfera în prețuri mai mari pentru români la alimente, energie și transport. Deci, este o ordonanța care lovește în primul rând în cetățeanul de rând, prin prețuri mai mari cu 10-30% în acest an”, a afirmat și deputatul Cosette Chichirău.