Uniunea Salvați România susține nominalizarea unui candidat comun al Opoziției în persoana lui Peter Eckstein-Kovacs pentru funcția de Avocat al Poporului.
Propunerea a fost lansată în spațiul public de societatea civilă și USR a considerat că Peter este o opțiune excelentă, atât prin prisma competențelor sale, câștigate în funcții publice, dar și datorită principialității și moralității sale incontestabile.
De fiecare dată, când a avut de ales între o funcție publică și principii, a optat pentru principii. A demisionat din funcția de președinte al Comisiei Juridice a Senatului, când colegii lui n-au vrut să susțină Legea ANI, și a renunțat la postul de consilier la Cotroceni, când fostul președinte a început să promoveze proiectul distructiv de la Roșia Montană. Anul trecut și-a dat demisia din UDMR, în semn de protest pentru sprijinul pe care partidul lui îl dădea celor de la PSD și ALDE în asaltul asupra Justiției. Acestea sunt cele mai cunoscute momente, dar sunt, însă, și multe altele.
Peter Eckstein Kovacs și-a folosit competențele de avocat dincolo de instituțiile în care a lucrat. Din anul 2011 a oferit constant consiliere pro-bono multor protestatari pentru amenzile date abuziv de Jandarmerie.
Eckstein-Kovacs Peter este ceea ce ar trebui să fie orice politician român și, cu atât mai mult, un Avocat al Poporului. USR va iniția procedura de numire în următoarele zile. PNL și PMP au acceptat să susțină un candidat comun din partea opoziției și avem încredere că se va lua o decizie până la finalul acestei sesiuni parlamentare.