Senatorul Radu Mihail și deputatul Tudor Benga, reprezentanții USR în Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea, modificarea şi completarea propunerilor legislative în materie electorală, au participat joi la prima şedinţă a comisiei.
USR consideră că este esențial ca, până pe data de 5 iulie, Comisia să reușească să redacteze un proiect viabil care să reglementeze nu numai desfăşurarea procesului electoral în afara ţării, dar și în România. Propunerea USR ține cont de faptul că în Parlament se află deja inițative legislative pe care Uniunea Salvați România le-a propus și care pot asigura un vot corect și sigur atât în țară, cât și în străinătate.
„Încă nu am decis în comisie, și e important, dacă vom avea drept punct de plecare unul din proiectele existente (cel al USR-ului privind votul prin corespondență e de departe cel mai complex), o propunere a Guvernului (așa cum cerea ieri președintele Klaus Iohannis) sau un eventual proiect al AEP-ului (despre care se știe că e deja în lucru, dar din informațiile pe surse pare a fi menit a fi adoptat prin OUG de către Guvern). Din majoritatea parlamentară PSD-ALDE au fost prezenți azi doar 4 din cei 12 membri ai comisiei și, prin urmare, e greu de evaluat care sunt intențiile Puterii cu privire la activitatea acestei comisii. Premierul Dăncilă a declarat că așteaptă un proiect concret de la președinte și partidele de opoziție. Noi, Uniunea Salvați România – USR, avem cel puțin cinci proiecte legislative deja in circuit care vizează direct îmbunătățirea accesului la vot atât al Diasporei în special, cât și al tuturor cetățenilor în general. Suntem pregătiți să le punem pe toate pe masă și să incorporăm și vasta majoritate a propunerilor președintelui Klaus Iohannis”, spune deputatul USR Tudor Benga.
„Am avut zeci de întâlniri cu români din Diaspora care ne-au înaintat propuneri pentru modernizarea sistemului de vot și vom face tot ce ne stă în putință ca aceste propuneri să se regăsească în proiectul de lege. Nu putem rămâne captivi mentalității PSD, care ne vrea în secolul XIX”, declară și senatorul USR de Diaspora, Radu Mihail.
Următoarea şedinţă a Comisiei va avea loc luni, 24 iunie 2019, la ora 14,00, fiind invitaţi reprezentanţi ai Autorității Electorale Permanente, MAE, MAI, Ministerului Justiţiei şi Ministerului românilor de pretutindeni.