Liderii grupurilor parlamentare ale USR, Stelian Ion și Adrian Wiener, îi invită pe toți liderii partidelor din Opoziție la o discuție despre necesitatea depunerii moțiunii de cenzură în cel mai scurt timp, considerând că orice zi care trece aduce avantaje Guvernului Dăncilă și PSD.
Invitația pentru liderii celorlalte partide din Opoziție este pentru marți, ora 11.00, la Parlament.
„Am observat că se tărăgănează foarte mult o decizie a ALDE și Pro România cu privire la moțiunea de cenzură. Ca urmare, am invitat toți liderii grupurilor parlamentare la o întâlnire, mâine, pentru a avea o discuție în cadru larg referitor la urgentarea depunerii moțiunii de cenzură. Dorim prin aceasta să-i punem pe colegii din ALDE și Pro România în postura de a-și exprima, în mod clar, opțiunea cu privire la semnarea și susținerea moțiunii de cenzură”, a declarat Stelian Ion, liderul grupului USR din Camera Deputaților.
USR consideră și că moțiunea de cenzură trebuie depusă cât mai repede și să nu se aștepte strângerea a 233 de semnături, număr egal cu cel al voturilor minim necesare pentru adoptarea moțiunii de cenzură. În acest moment, sunt îndeplinite condițiile regulamentare pentru depunerea moțiunii de cenzură.
„Fiecare zi ce trece nu face decât să întărească poziția premierului Viorica Dăncilă, care recurge la mijloace incorecte pentru a prelua, la bucată, deputați din alte partide. În aceste condiții, credem că este neapărat necesar să depunem cât mai repede această moțiune de cenzură pentru că ea tranșează această criză. Cei care au intrat mai nou în Opoziție trebuie să-și definească foarte clar poziționarea față de moțiunea de cenzură. Nu poți să pretinzi că ai intrat în Opoziție și tu să vii cu tot felul de condiționări absurde cu privire la semnarea și susținerea acestei moțiuni”, a mai declarat deputatul Stelian Ion.
USR este consecventă și susține orice demers parlamentar care va duce la răsturnarea Guvernului Dăncilă, guvern care și-a dat cu vârf și îndesat măsura incompetenței. După adoptarea moțiunii de cenzură, USR va susține în Parlament orice nou guvern din care nu face parte PSD, cu îndeplinirea anumitor condiții.
Alianța USR PLUS este pregătită să intre la guvernare după alegeri parlamentare anticipate, care să scoată România din criza politică, economică și morală generată de PSD.