USR a votat astăzi în Comisia Juridică a Senatului pentru ridicarea imunității parlamentare în cazul fostului ministru al Sănătății Florian Bodog care este acuzat de abuz în serviciu și fals intelectual.
Votul în Comisie a fost secret, iar cererea DNA de ridicare a imunității parlamentare fost respinsă, primind cinci voturi împotrivă, două pentru şi două abţineri. În Comisia Juridică PSD are șase membri, dintre care unul a lipsit la vot, PNL are doi membri dintre care unul nu a fost prezent, iar USR, ALDE și UDMR au câte un membru.
”Încă o dată PSD zădărnicește înfăptuirea actului de justiție, fapt ce dovedește că nu au înțeles nici acum voința a celor peste un milion de cetățeni care au semnat inițiativa #fărăpenaliînfuncțiipublice. De această dată senatorii PSD, membri ai Comisiei Juridice, au respins solicitarea prin care DNA informează Parlamentul României cu privire la presupuse fapte de corupție față de care se impune solicitartea cererii de umrărire penală față de fostul Ministru al Sănătății Florian Bolog. În calitate de membru al Comisiei, am constatat că aveam la dosar suficiente indicii pentru ca această cerere să primească aviz favorabil să Plenul Senatului să încuvințeze cererea de începere a urmăririi penale. Amintesc tuturor că rolul Palrmentului este acela de leguitor și nu de înfăptuitor al justiției, motiv pentru care orice suspiciune trebuie analizată de către organele judiciare” spune senatorul USR George Dircă, membru al Comisiei Juridice din Senat.
Raportul Comisiei Juridice va fi transmis plenului Senatului care va avea ultimul cuvânt în acest caz. USR își va menține votul pentru ridicarea imunității.