Delegația Alianței USR PLUS a reușit să introducă mai multe amendamente importante în proiectul de buget al UE pentru 2020, votat astăzi cu o largă majoritate de Parlamentul European.
La propunerea eurodeputatei Clotilde Armand, raportor al grupului Renew pentru acest dosar, bugetul UE votat de Parlamentului European pentru 2020 prevede creșteri bugetare în câteva domenii cheie pentru România, în acord cu obiectivele Alianței USR PLUS.
„Am insistat mult să fie finanțate întărirea asistenței tehnice pentru țările din estul Europei, creșterea bugetului pentru Parchetul european condus de Laura Codruța Kovesi, astfel încât să devină o instituție funcțională încă de anul viitor. Am obținut, după negocieri dificile cu celelalte grupuri politice, ca rezervele bugetare pentru anul viitor să fie folosite la maximum, având în vedere că e ultimul an din actualul cadru financiar. Aproape 2 miliarde de euro în plus vor intra, prin negocierea pe care am purtat-o, în programele care au un impact pozitiv în combaterea schimbărilor climatice și protecția mediului. Am susținut ca în repartiția fondurilor să fie inclus criteriul geografic. Nu putem să aplicăm doar criteriul excelenței pentru selecția proiectelor, când e vorba de urgențe. Țările din est nu trebuie penalizate, ci încurajate să prezinte proiecte în aceste domenii extrem de importante”, explică Clotilde Armand, raportor Renew Europe pentru bugetul 2020.
„Prioritățile mele au fost întărirea programului Erasmus și Youth Employment Initiative, pentru care actuala propunere a Parlamentului prevede 300 de milioane în plus față de propunerea Comisiei europene”, declară și Nicolae Ștefănuță, membru al comisiei pentru Bugete, europarlamentar al Alianței USR PLUS.
Actualul proiect votat de Parlamentul European va intra în procedura de negociere în următoarele luni cu Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene.