Grupul parlamentar al Uniunii Salvați România din Senat solicită conducerii Senatului numirea de urgență a noilor membri ai Consiliului Național de Integritate (CNI), luând în considerare întârzirea de aproape un an în desemnarea membrilor CNI și consecințele grave ale acestei situații pentru activitatea Agenției Naționale de Integritate, inclusiv prin amânarea organizării concursului pentru numirea președintelui ANI.
Activitatea Consiliului Național de Integritate, o instituție foarte importantă pentru politicile de prevenire și combatere a corupției în România, este blocată de aproape un an. Mandatele membrilor CNI au expirat încă de la sfârșitul anului trecut, ultima ședință a Consiliului având loc în data de 6 decembrie 2018.
Blocajul activității CNI a survenit ca urmare a întârzierii Senatului României de a numi noii membri ai Consiliului pe parcursul anului curent. Această situație trebuie să înceteze, în condițiile în care mandatul președintelui Agenției Naționale de Integritate urmează să expire în data de 2 decembrie 2019, iar CNI este instituția care are atribuția legală de aprobare a regulamentului de desfășurare a concursului sau examenului pentru numirea președintelui și vicepreședintelui Agenției, conform art. 38 alin. d) din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate.
Grupul USR din Senat atrage atenția că tergiversarea numirii membrilor CNI constituie o încălcare a Legii nr. 144/2007, care prevede la art. 37 alin. (6) că membrii viitorului Consiliu se vor desemna „între a 90-a și a 30-a zi înaintea expirării mandatului Consiliului”.
Precizăm, de asemenea, că legea permite constituirea Consiliului Național de Integritate dacă sunt desemnați cel puțin jumătate plus unu dintre membri de către entitățile prevăzute la art. 35 alin. (1) din legea 144/2007.
„Este foarte important ca această instituție să funcționeze la capacitate maximă. Să nu uităm că, de-a lungul timpului, Agenția Națională de Integritate este cea care a constatat că există diferențe nejustificate, în unele cazuri de milioane de lei, între averile dobândite de politicieni și veniturile realizate. Tot ANI a făcut demersurile necesare pentru ca, din motive de incompatibilitate, să-și piardă mandatul de parlamentar mai mulți senatori și deputați. Din păcate, în ultimii ani, Agenția Națională de Integritate a intrat într-un con de umbră. Altădată lăudată pentru performanța dovedită, ANI a ajuns să se ocupe doar de aleși locali și funcționărași publici, închizând complet ochii la posibilele încălcări comise de nume grele. Noi, de exemplu, încă așteptăm de la ANI să răspundă sesizării depuse de colegii de la USR Vrancea cu privire la averea ostentativ afișată și, zicem noi, total nejustificată, a lui Marian Oprișan, baronul de Vrancea. Cum încă așteptăm să răspundă și la sesizarea depusă de colegul deputat Emanuel Ungureanu cu privire la averea fostului președinte al PSD Liviu Dragnea”, a declarat senatorul USR Silvia Dinică, secretar al Senatului.
Uniunea Salvați România a propus-o ca membru în CNI pe doamna Luminița Tuleașcă, doctor în Drept, cadru didactic universitar și avocat, specializată în Drept comercial, Drept civil, Dreptul comerțului internațional, Drept european și Drept internațional privat. Detalii de CV pot fi găsite accesând link-ul.