Nou refuz al majorității controlate de PSD ca proiectele USR privind desființarea pensiilor speciale să fie dezbătute

Nou refuz al majorității controlate de PSD ca proiectele USR privind desființarea pensiilor speciale să fie dezbătute

Desființarea pensiilor speciale continuă să fie una dintre prioritățile Uniunii Salvați România, indiferent câte piedici se străduiesc PSD și aliații săi să ridice. Parlamentarii USR nu se lasă intimidați și vor lupta cu aceeași perseverență pentru restabilirea echității între pensionarii României.

După ce, în ședința de marți a Comisiei de muncă, prin votul deputaților PSD și PNL, s-au amânat pentru luna februarie dezbaterile asupra proiectului USR privind desființarea pensiilor speciale, parlamentarii USR au insistat pentru înlăturarea blocajului.

Deputatul USR Cristian Seidler a solicitat, la începutul ședinței de plen, ca proiectul USR să fie supus dezbaterii și votului plenului fără să se mai aștepte raportul Comisiei de muncă, în condițiile în care această comisie – în care PSD a avut până de curând majoritate indiscutabilă – ține blocat proiectul USR (https://bit.ly/2P8MYB3) de mai bine de un an și jumătate.

Am solicitat plenului dezbaterea și votarea proiectului în absența unui raport al Comisiei pentru muncă deoarece termenul pentru întocmirea raportului este demult depășit, iar Comisia a amânat orice discuție sub pretextul necunoașterii impactului bugetar. Or, este evident că impactul ar fi unul în sensul reducerii cheltuielilor la bugetul de stat, lucru care nu poate fi decât benefic. I-am invitat de la tribună pe deputații PSD să spună odată, prin vot, dacă vor sau nu ca pensiile speciale să rămână. De fapt, și refuzul dezbaterii și amânarea perpetuă constituie un răspuns”, a declarat deputatul USR Cristian Seidler.

Apoi, în ședința Birourilor Permanente reunite, deputatul Silviu Dehelean, vicelider al grupului USR din Camera Deputaților, a cerut punerea pe ordinea de zi a plenului reunit a proiectului USR privind desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor (https://bit.ly/35bHo6J), blocat și el de peste doi ani. Nici această cerere nu a fost acceptată, pentru că, dincolo de discursurile teatrale pe care le țin unii social-democrați în fața camerelor de filmat, PSD refuză cu îndârjire să fie atinse privilegiile create pentru cele nouă categorii socio-profesionale.

Saga pensiilor parlamentarilor continuă. O noua luptă a avut loc, astăzi, în Birourile Permanente Reunite ale celor două Camere. Când am solicitat introducerea pe ordinea de zi a proiectului USR de modificare a Statutului senatorilor și deputaților, ne-am izbit de opoziția domnului Meleșcanu și a liderilor de grup PSD. Social-democrații refuză să elimine privilegiile acordate parlamentarilor loiali care au sprijinit de atâtea ori legile strâmbe pe care le cerea Dragnea”, a declarat și deputatul USR Silviu Dehelean.

Pensiile speciale costă România, anual, peste 2 miliarde de euro, bani care ar putea fi folosiți fie pentru a mări pensiile mici ale românilor, fie pentru a construi spitale moderne ori școli care să nu mai aibă toaletele în fundul curții.