Deputatul USR de Brașov Tudor Benga a depus un proiect de lege pentru promovarea identității culturale a microregiunilor istorice din România, denumite tradițional „ţări” sau „ţinuturi”. Proiectul încurajează acțiunea comună a administrațiilor locale învecinate.
Obiectivul proiectului este să creeze un cadru de cooperare între autoritățile locale ce aparțin acestor microregiuni și care au nu doar o cultură comună, ci și o istorie a colaborării administrative. Astfel, dacă cel puțin trei unități administrativ-teritoriale învecinate, care fac parte din aceeaşi regiune istorică şi au tradiţii culturale comune, se asociază între ele și/sau cu asociaţii şi fundaţii cu obiect cultural, acestea pot accesa fonduri pentru proiecte de protejare, conservare şi valorificare a patrimoniului istoric-cultural.
Finanțarea proiectelor se va asigura de către Ministerul Culturii, prin Administraţia Fondului Cultural Naţional, din fonduri special alocate.
„Acest proiect este un prim pas pentru o descentralizare reală a României care are șanse să reușească doar dacă ținem cont de identitățile culturale comune. Oamenii cooperează mai bine în interiorul grupurilor din care fac parte, pentru că există o încredere construită în sute de ani, și aceasta trebuie să fie premiza oricărei acțiuni de descentralizare și regionalizare. Istoria și cultura comună sunt motorul principal al colaborării administrative. Noi trebuie să învațăm să lucrăm împreună ca indivizi și colectivăți și proiectul meu este să începem să lucrăm împreună, în primă etapă, pentru punerea în valoarea a patrimoniului cultural comun. În prezent avem statul și județele, or, aceste microregiuni constituie un strat intermediar care poate fi baza unei descentralizări administrativ teritoriale. Politicile bune pentru oameni se fac cât mai aproape de oameni”, afirmă deputatul USR de Brașov Tudor Benga pentru susținerea acestui proiect care poate deschide dezbaterea pentru regionalizarea României.
Pentru exemplificare, Tudor Benga indică Ţara Bârsei, menţionată în documente istorice în anul 1222, ca fiind o regiune istorică și etnografică din sud-estul Transilvaniei, cu Brașov cea mai importantă localitate, și care se definește prin tradiții, arhitectură, arte și meșteșuguri comune.
Alte regiuni istorice cu identitate proprie etno-culturală se regăsesc pe teritoriul românesc sub denumirile de: Ţara Crasnei, Moților, Almașului, Făgărașului, Crişurilor, Mărginimea Sibiului, Ţinutul Secuiesc, Ţara Haţegului (în Transilvania), Ţara Gilortului, Jaleșului, Lotrului, Argeșului, Muscelului (în Țara Românească), Vrancei, Neamțului, Dornei, Strășinețului (în Moldova), Ţinutul momârlanilor (situat pe Valea Jiului), s.a.