Poluarea din București-Ilfov: Parlamentarii USR, scrisoare cu 5 solicitări către Ministrul Mediului

Poluarea din București-Ilfov: Parlamentarii USR, scrisoare cu 5 solicitări către Ministrul Mediului

Parlamentarii USR i-au adresat, astăzi, o scrisoare deschisă ministrului Mediului Costel Alexe în urma poluării excesive din zona București-Ilfov. În scrisoarea USR se arată că situația nu este întâmplătoare, ci este efectul unui lung șir de nereguli care s-au perpetuat ani la rând, din cauza practicilor de eliberare a avizelor și a autorizațiilor de mediu fără consultări, ori din cauza  încălcării legislației de mediu.

În consecință, parlamentarii USR îi solicită ministrului Mediului cinci măsuri concrete printre care sancționarea penală a celor care se fac vinovați de arderile necontrolate din comuna Periș, o anchetă rapidă a cauzelor care au declanșat incendiul, crearea unei permanențe a Gărzii de Mediu pentru a evita și alte incendii în viitor, transparentizarea situației privind sesizările cetățenilor către Garda Națională de Mediu și a comisariatelor județene din subordinea acesteia, dar și un raport lunar al Gărzii de Mediu despre soluționarea cazurilor sesizate de cetățeni. 

Redăm integral scrisoarea semnată de toți parlamentarii USR:

Către: Domnul Ministru Costel Alexe, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

SCRISOARE DESCHISĂ

Referitor la: nivelul ridicat de poluare a aerului în zona București-Ilfov

Domnule ministru,

   Având în vedere situația foarte gravă din zilele de 7 și 8 aprilie 2020, în care s-au produs depășiri semnificative ale parametrilor de monitorizare a calității aerului prin arderi necontrolate ale unor zone de vegetație în comuna Periş, la Nord Vest de comuna Corbeanca şi la limită cu localitatea Dârza, *(1)

   Ținând cont că, recent, cercetătorii au demonstrat o relație cauzală între nivelul ridicat de poluare și creșterea numărului de persoane diagnosticate cu COVID-19, *(2)

   Având în vedere că măsurile dispuse de Garda Națională de Mediu în data de 7 aprilie 2020 au fost insuficiente și ineficiente, din moment ce poluarea s-a repetat în același loc la o scară mult mai mare, *(3)

   Cunoscând faptul că una din măsurile dispuse de către Garda Națională de Mediu, crucială pentru sancționarea vinovaților, este identificarea proprietarilor de către Primăria Periș, iar aceasta și-a dovedit ineficiența în acest sens și în trecut – în urma unei sesizări trimise Gărzii de Mediu de la Cabinetul Parlamentar Cornel Zainea referitor la abandonarea unor deșeuri în comuna Periș, Garda de Mediu a dispus primăriei identificarea proprietarilor în vederea somării acestora să evacueze deșeurile, însă deșeurile au rămas abandonate în zona respectivă,

   Având în vedere că nivelul de digitalizare și transparentizare a activității Gărzii Naționale de Mediu este foarte scăzut, iar capacitatea acesteia de a fi proactivă este foarte limitată,

   Având în vedere că au existat numeroase plângeri ale cetățenilor în ultimele trei luni  – iar în unele locații chiar în ultimii trei ani – cu privire la nivelul ridicat de poluare din zona București-Ilfov,

   Considerând că acest gen de accidente nu sunt întâmplătoare, ci efectul minimalizării importanței mediului sănătos pe o perioadă îndelungată de timp, în care s-au dat avize și autorizații de mediu fără consultări și dezbateri publice reale ori cu încălcarea flagrantă a legislației din domeniu,

Solicităm Ministerului Mediului:

  • Identificarea vinovaților și formularea unei plângeri penale în vederea sancționării acestora conform legii. Art. 98 alin. (1) lit. a) (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului prevede că arderea miriștilor fără autorizație constituie infracțiune și se pedepsește penal, cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
  • O anchetă reală și urgentă pentru a se afla condițiile, obiectul și impactul acelor incendii și de ce nu a intervenit nimeni în timp util.
  • Crearea unei permanențe reale a Gărzii Naționale de Mediu, astfel încât astfel de situații să nu se mai repete, iar răspunsul să fie mult mai rapid – call center, aplicație de raportare.
  • Transparentizarea și prezentarea informațiilor în timp real privind sesizările transmise de cetățeni Gărzii Naționale de Mediu și comisariatelor județene din subordinea acesteia cu privire la poluarea aerului sau a deșeurilor depozitate ilegal, pe modelul raportărilor de COVID-19.
  • Raport lunar prezentat publicului de către Garda Națională de Mediu privind numărul de sesizări primite, tipul sesizărilor și stadiul de soluționare a acestora.

Așteptăm cu interes răspunsul dumneavoastră și demararea acțiunilor în sensul recomandat în prezenta scrisoare.

 *(1) Informare de presă a Gărzii Naționale de Mediu din data de 08.04.2020, disponibilă la https://www.facebook.com/GardaNationaladeMediu/posts/2571077503209287

*(2)  Xiao Wu, Rachel C. Nethery, Benjamin M. Sabath, Danielle Braun, Francesca Dominici, „Exposure to air pollution and COVID-19 mortality in the United States”, articol publicat în data de 05.04.2020, disponibil la https://www.medrxiv.org/content/10.1101/2020.04.05.20054502v1.article-metrics?fbclid=IwAR0wNOYfg5A9PYFuULbuSWrVMoo8gFjIOcO8t7hr3QJlL6kKxNetjy225dM 

*(3)  Informare a Gărzii Naționale de Mediu din data de 07.04.2020, disponibilă la https://www.facebook.com/GardaNationaladeMediu/posts/2570553326595038

Cu deosebită considerație,

Cornel Zainea – deputat USR

Allen Coliban – senator USR

Mihai Goțiu – senator USR

Dan Barna – președintele USR

Cristian Seidler – deputat USR

Adrian Wiener – senator USR

Emanuel Ungureanu – deputat USR

Silviu Dehelean – deputat USR

Daniel Popescu – deputat USR

Dan Rădulescu – deputat USR

Dumitru Lupescu – deputat USR

Cristian Ghica – senator USR

George Marussi – senator USR

Nicu Fălcoi – senator USR

Florina Presadă – senator USR

Dan Lungu – senator USR

George Edward Dircă – senator USR

Vlad Alexandrescu – senator USR

Radu Mihail – senator USR

Silvia Dinică – senator USR

Nicoleta Dinu – senator USR

Adrian Prisnel – deputat USR

Iulian Bulai – deputat USR

Sergiu Vlad – deputat USR

Tudor Benga – deputat USR

Vlad Duruș – deputat USR

Stelian Ion – deputat USR

Cristina Prună – deputat USR

Lucian Stanciu Viziteu – deputat USR

Alin Arsu – deputat USR

Cristina Iurișniți – deputat USR

Claudiu Năsui – deputat USR

Ionuț Moșteanu – deputat USR

Tudor Pop – deputat USR

Bogdan Rodeanu – deputat USR

Cătălin Drulă – deputat USR

Cosette Chichirău – deputat USR

Lavinia Cosma – deputat USR

Mihai Botez – deputat USR