USR a votat împotriva moțiunii simple depusă de PSD împotriva Ministrului Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, moțiune pe care senatorii USR o consideră ”o ipocrizie”.
În ciuda faptului că mandatul doamnei Alexandru nu a fost o reușită și nu au fost luate toate măsurile de natură a-i proteja pe români de efectele adverse din piața muncii cauzate de actuala pandemie, USR consideră că vinovatul principal pentru păstrarea pensiilor speciale, a implementării unui sistem de salarizare haotic și inechitabil este PSD și, în special, fostul Ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu.
În discursul din timpul dezbaterii moțiunii simple, senatoarea Florina Presadă a exprimat disponibilitatea USR de a oferi ajutor și cele mai bune soluții în domeniul muncii și protecției sociale.
Iată, în continuare, discursul integral al senatoarei USR Florina Presadă:
Domnule Președinte, Doamnă Ministru, Doamnelor și domnilor senatori,
PSD nu pierde nicio o ocazie să ne arate ipocrizia de care dă dovadă constant de când a ieșit de la guvernare. Este bine, căci astfel ne aduce aminte despre toxicitatea cu care a guvernat România timp de aproape 3 ani. O astfel de ocazie este și moțiunea de față împotriva ministrului Violeta Alexandru.
O moțiune simplă, simplă, pentru că atât poate PSD.
Dacă ar trebui să invocăm vreo „doamnă în negru” la Ministerul Muncii, aceea a fost Ministrul PSD al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, cea care, de fapt, ne-a dus la prăbușire socială. Este ceea ce vedem acum.
Fidelă modului populist și iresponsabil de a guverna al PSD, Lia Olguța Vasilescu, doamna PSD în negru de la Ministerul Muncii, a promovat o lege a salarizării publice falimentară modificată prin mai mult de 10 acte ulterioare, a promovat o bombă bugetară cu ceas drept legea pensiilor, a desființat unitățile protejate pentru persoanele cu dizabilități și a apărat pensiile speciale. Dacă România nu a avut cu adevărat politici de ocupare a forței de muncă, este pentru că Lia Olguța Vasilescu a înțeles că e vorba despre „la marș du tramvai”.
Tot în spiritul populist care îl caracterizează, fără niciun fel de urmă de responsabilitate față de români, doar-doar o mai atrage câteva voturi, în plină pandemie, PSD modifică în Parlament OUG 30/2020 prin care se acordă șomajul tehnic celor care suferă de pe urma instituirii stării de urgență. Și o face modificând direct Codul Muncii, fără nicio grijă față de ce va urma în viitor.
PSD descoperă de asemenea că în Europa avem lucrători sezonieri români, și pozează în partid interesat de soarta lor. Nu știm pe cine încearcă PSD să păcălească, în orice caz nu pe românii care au fost nevoiți să caute o soartă mai bună în afara țării după ce guvernările PSD chiar ne-au dus la prăbușire socială. Un lucru pe care românii din Diaspora l-au înțeles mereu, după cum ne arată statistica electorală. Pentru că „ăștia”, așa cum i-a numit o altă doamnă de la PSD, Viorica Dăncilă, de data aceasta un prim ministru de la PSD și candidatul lor la Președinție, știu foarte bine că politica practicată de PSD înseamnă pârjol și iresponsabilitate. Sau credeți că acești români l-au uitat pe domnul Bădălău?
Din păcate, nici PNL nu a fost mereu străin de populism și minciună electorală, după cum ne arată joaca celor două partide cu alocațiile copiilor. Am mai trăit-o în pragul altei crize economice, acum 10 ani, când Senatorul PNL Cristian Adomniței vota dublarea salariilor profesorilor, ceea ce Ministrul PNL al Educației, tot Cristian Adomniței, nu era în stare să realizeze pentru că nu avea bani.
Pentru ca România să depășească cu bine pandemia, trebuie ca toate forțele politice și sociale să colaboreze pentru binele românilor. USR și-a anunțat mereu disponibilitatea de a colabora pentru a adopta și implementa cele mai bune măsuri pentru a nu lăsa românii neprotejați în fața pandemiei, mai ales pe cei mai vulnerabili, pentru a nu-i lăsa fără slujbe ori fără perspective de viitor. Am venit în fața românilor cu mai multe propuneri și am arătat Guvernului, punctual, unde greșește. Am apreciat, doamna Ministru, că ați preluat propunerea USR de a veni în sprijinul artiștilor independenți.
Noi, ca politicieni, trebuie să învățăm de la români, de la cei pe care îi reprezentăm. În cele mai grele momente, românii au arătat că știu ce înseamnă solidaritatea.
Dvs, însă, doamnă Ministru, ați considerat că cele 14 milioane euro pentru spitalele din țară venite de la organizațiile neguvernamentale sau că miile de echipamente medicale și de protecție donate unităților medicale, în timp ce personalul medical era total expus în fața virusului, sunt un sprijin firav.
Nu e de mirare că PSD nu amintește acest lucru în moțiunea depusă, pentru că această societate civilă, care critică pe oricine ar fi la guvernare, a fost mereu obiectul tentativelor de a o distruge venite din partea PSD.
De asemenea, doamnă Ministru al Muncii, în plină pandemie, nici dvs. și nici vreun coleg din arcul guvernamental, nu ați rostit niciun cuvânt despre victimele violenței domestice, pentru care „acasă” devenise echivalent cu condamnarea la moarte.
Mai recent, nu ați spus nimic despre acțiunea primarului Cătălin Cherecheș de la Baia Mare cu privire la cerșetorii din oraș, persoane vulnerabile, pe care primarul i-a „ridicat” și dus cu forța în în adăposturi sociale, după cum a afirmat chiar el. Vă solicit să dispuneți de urgență un control la fața locului, pentru a ne dovedi că sunteți ministru într-un Guvern al României și nu al PNL.
Dar să privim spre viitor, doamnă Ministru, asta așteaptă oamenii de la noi. Vrem să vedem că măsurile de ajutor și de relansare economică se îndreaptă către toți angajatorii, indiferent de numărul lor de angajați, și că vă gândiți la toți cei care și-au pierdut locul de muncă sau își găsesc cu dificultate un nou loc de muncă. Vrem să vedem că legislația muncii și asistența socială intră în secolul 21, că eliminați birocrația și costurile asociate acesteia când e vorba despre telemuncă. Vrem să vedem că profitați de sprijinul european și că acesta nu va fi birocratizat suplimentar. Vrem să vedem că veți continua eforturile de a-i proteja pe românii plecați la muncă în străinătate. Vrem să renunțați la pensiile speciale. Vrem să vă gândiți la toți românii.
USR are toată disponibilitatea să ajute cu cele mai bune propuneri, așa cum a mai făcut-o. Și de aceea, USR va vota împotriva acestei moțiuni.