În plină criză medicală, Spitalul de Boli Cronice de la Târgu Frumos este nepregătit

În plină criză medicală, Spitalul de Boli Cronice de la Târgu Frumos este nepregătit

Ca urmare a interpelării adresate de Dan Lungu, senator USR de Iași, Ministrului Sănătății, referitoare la situația Spitalului de Boli Cronice „Sf. Ioan” din Târgu Frumos, o echipă a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași a efectuat un control și a constatat care sunt principalele probleme existente cu care atât personalul medical cât și pacienții se confruntă. Așadar, încă din anul 2014 la Târgu Frumos se înregistrează o gravă criză de personal medical și, momentan, din totalul de 12 cabinete aprobate, ambulatoriul integrat al spitalului funcționează cu doar două cabinete de Psihiatrie și Pediatrie.

Spitalul de Boli Cronice „Sf. Ioan” din Târgu-Frumos s-a redeschis în anul 2014 după ce, în anul 2011, conducerea acestuia a fost anunțată că unitatea medicală se închide, iar locul va fi transformat într-un azil pentru vârstnici. În ciuda eforturilor stăruitoare ale Ministerului ca spitalul să fie transformat în azil – deși conform informațiilor din presă exista unul cu locuri libere chiar peste stradă -, spitalul s-a redeschis trei ani mai târziu, cu o capacitate de 65 de paturi, pentru funcționarea lui fiind investite fonduri în valoare de 600 mii de lei, bani proveniți doar din bugetul local și din sponsorizări.

Cadrele sanitare, cabinetele și numărul de paturi sunt insuficiente

„Este o situație extrem de ciudată la Târgu Frumos, unde pacienții, din câte înțeleg, sunt efectiv mai curând transferați la spitalele ieșene, decât tratați în spitalul de acolo. Mă bucur că Ministerul a încurajat DSP Iași să realizeze acest control, pentru că era cu siguranță nevoie de el, însă mi se pare că problemele sunt mult mai numeroase decât cele constatate. Deși lipsa de personal medical este într-adevăr cea mai gravă dintre ele, nu este singura care trebuie menționată. Spitalul de Boli Cronice, în loc să se fi transformat într-un spital modern, pare a fi unul care funcționează numai datorită unor cârpeli financiare care provin din fondurile administrației publice locale – un spital-fantomă, abandonat de Ministerul Sănătății. În aceste vremuri de criză, în care trebuie să folosim resursele la capacitate maximă, spitalele din orașele mici nu mai pot fi ignorate; ele trebuie să fie pregătite și să joace un rol important în tratarea cetățenilor din zona lor”, a menționat Dan Lungu, senator USR de Iași.

Criza de personal reiese din procesul verbal al DSP Iași, în care reprezentanții echipei de control menționează faptul că „urmare a publicării a 11 posturi la concursul de rezidențiat s-au ocupat toate posturile […] din care 5 rezidenți s-au prezentat la post în anul 2020, alți 5 rezidenți urmează a se prezenta la post în ianuarie 2021, iar rezidentul din specialitatea chirurgie generală a renunțat la post”. În continuarea procesului verbal este precizat și faptul că se constată deficit de personal întrucât din totalul de 17 posturi normate pentru medici sunt ocupate 9, la personal sanitar mediu din 38 de posturi normate sunt angajate 6 asistente, iar la personalul auxiliar sunt ocupate 6 din totalul de 33 posturi normate.

„Spitalul nou ar fi trebuit să fie unul modern, unitar – nu format din clădiri separate situate în locuri diferite, cum este în prezent. Numărul de secții e limpede unul insuficient, la fel și numărul de paturi și de cadre sanitare. Târgu Frumos este un oraș cu aproape 15.000 de oameni, iar spitalul trebuie să ofere servicii și cetățenilor din comunele alăturate – Ion Neculce, Strunga, Costești, Balș, Bălțați sau Cotnari. Ar trebui să transformăm acest spital într-o unitate medicală bine pregătită, cu care să ne mândrim – cu atât mai mult cu cât prima femeie chirurg din România s-a născut la Târgu Frumos – Marta Trancu-Rainder, la 25 septembrie 1875” a precizat Dan Loghin, vicepreședinte al filialei USR Târgu Frumos.

Răspunsul Ministrului Sănătății poate fi consultat accesând următorul link: https://www.senat.ro/PDFIntrebari/b%20r%2028%2005%20lungu%203342%20a.pdf