Comisia pentru egalitatea de șanse, mesaj ferm pentru susținerea participării femeilor în politică

Comisia pentru egalitatea de șanse, mesaj ferm pentru susținerea participării femeilor în politică

Cu 10 zile înaintea alegerilor locale, Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor transmite un mesaj ferm de susținere a femeilor candidate pentru un post de primar, consilier local sau județean. „Fie că sunt independente sau înscrise pe listele formațiunilor politice în această cursă electorală, femeile care au decis să se implice în administrația locală și-n viața politică din România merită tot respectul și sprijinul nostru”, subliniază preşedinta Comisiei, deputata USR Cristina Iurișniți.

În România, peste 51% dintre cetăţeni sunt femei, dar reprezentarea lor la nivel politic rămâne una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană – la nivel parlamentar, în legislatura 2016-2020 au fost doar puțin peste 18% femei deputat şi senator. Avem datoria şi responsabilitatea de a găsi acele instrumente care generează egalitate de şanse şi de gen inclusiv la nivel politic, acolo unde se iau deciziile ce privesc în mod direct cetăţenii şi le afectează viaţa sub toate aspectele acesteia”, susţine Iurişniţi. „Împreună cu colegele și colegii mei din Comisia pentru egalitatea de șanse am decis să transmitem un mesaj transpartinic de încurajare a candidatelor care au avut curajul să-și asume o carieră politică și participă la scrutinul din 27 septembrie”, a mai transmis președinta Comisiei, care a și depus în Parlament numeroase amendamente și inițiative legislative pentru reprezentare egală a femeilor și bărbaților la nivel politic şi decizional.

La inițiativa Cristinei Iurișniți, au avut loc în cadrul Comisiei pentru egalitatea de șanse numeroase consultări cu societatea civilă, iar președinta și membrii Comisiei au organizat și participat la evenimente cu tematică de profil. Atât reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale de profil din Bucureşti şi din ţară (ex. A.L.E.G., Romanian Women’s Lobby, Centrul de Mediere şi Securitate Comunitară), cât și reprezentanții instituțiilor românești și europene (ANES, EIGE, Comitetul CEDAW) au dezbătut alături de membrii Comisiei pentru egalitatea de șanse, în repetate rânduri, necesitatea modificării legislaţiei electorale, a bugetării de gen, abordarea integrată a egalităţii de şanse şi reflectarea reprezentării paritare la toate nivelurile societăţii româneşti. De fiecare dată, preşedinta Comisiei pentru egalitatea de şanse a subliniat urgența introducerii cotelor de reprezentare în legislaţia electorală şi adiacentă, conform recomandărilor Uniunii Europene şi ONU, amintind modelele altor state membre UE. „Acolo unde femeile sunt mai prezente la nivel decizional şi politic – de exemplu, ţările nordice, Franţa sau alte ţări francofone – nivelul de trai este mai ridicat şi se înregistrează o calitate crescută a vieţii, iar studiile au arătat în mod repetat conexiunile dintre aceşti indicatori. Reprezentarea paritară este în interesul românilor, iar în 2020, an electoral în România, cu atât mai mult acest subiect ar trebui să constituie o prioritate transpartinică”, a subliniat Cristina Iurișniți, care susține obligativitatea cotelor electorale într-un sistem de tip fermoar (zipper) pe liste, pentru a garanta locuri eligibile şi şansa la reprezentare egală pentru toţi candidaţii, indiferent de gen.

În acelaşi timp, preşedinta și membrii Comisiei pentru egalitatea de şanse din Camera Deputaților reiterează că orice modificare legislativă în sprijinul egalităţii de şanse şi de gen trebuie susţinută de reformarea urgentă a sistemului de educaţie, prin revizuirea programei şi a manualelor şcolare: „Este nevoie să eliminăm stereotipurile discriminatoare, care perpetuează încă de la vârste fragede reticenţa în rândul fetelor de a intra în politică sau a accesa orice altă profesie rezervată în mod tradiţional bărbaţilor”, a declarat Cristina Iurişniţi.

Fetele au nevoie de modele – dacă nu le arătăm femei de succes în diplomaţie, politică, administraţie, femei care au deschis drumuri şi au schimbat istoria – Alexandrina Cantacuzino, Regina Maria, Sarmisa Bilcescu etc. – nu vom avea prea curând reprezentare echitabilă la nivel politic”, consideră preşedinta Comisiei de resort a Camerei Deputaţilor.

Cristina Iurișniți punctează în mesajul său faptul că programa de studiu şi manualele şcolare nu conţin noţiuni din sfera diversităţii şi a egalităţii de şanse şi de gen, nu dau voce minorităţilor etnice, religioase, sexuale, celor cu dizabilităţi, deşi România este semnatara unor Convenţii şi tratate internaţionale care pun accent pe educaţie ca mijloc de prevenție și combatere a discriminărilor asupra femeilor, cum ar fi Convenţia CEDAW şi cea de la Istanbul. „O educaţie prin clişee şi stereotipuri a fetelor de acum va perpetua o condiţie ingrată a femeilor din viitor. În spiritul unei societăţi educate şi responsabile, trebuie să impulsionăm modificarea legislaţiei electorale și adiacente în beneficiul generaţiilor viitoare şi a tuturor fetelor şi femeilor din România”, a mai adăugat deputata USR.

Alături de toți membrii Comisiei pentru egalitatea de șanse, Cristina Iurișniți şi-a exprimat speranţa că România va găsi în mod transpartinic voinţa politică necesară pentru concretizarea proiectelor legislative menite să impulsioneze participarea femeilor la luarea deciziilor și reformarea sistemului de educaţie: „Până atunci, atât eu, cât și colegele și colegii mei din Comisie le felicităm pe femeile curajoase care au ales să nu stea deoparte și să se implice personal în cursa electorală pentru schimbarea în bine a României”, a transmis în încheierea mesajului său preşedinta Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor.