Peste 100 de milioane de lei este valoarea prejudiciilor rezultate din tăierile ilegale de păduri doar pe raza câtorva ocoale silvice (private și ale Romsilva) din Munții Apuseni.
Potrivit unui răspuns primit la o interpelare oficială a senatorului USR Mihai Goțiu, transmis de Garda Forestieră Cluj, controalele efectuate de ITRSV și, ulterior, Garda Forestieră, între anii 2013 și 2019, în pădurile gestionate de ocoale private și de stat în localități din județele Alba și Cluj, au constatat dispariția ilegală a unui volum de 570.000 de mc de lemn. Adică, aproximativ 95.000 de mc în fiecare an.
„Pentru a înțelege mai exact dimensiunea hoției, la un volum de 30 mc/transport (adică un TIR foarte bine încărcat), asta se traduce printr-o medie de aproximativ 3.100 de transporturi ilegale pe an. Altfel spus, în fiecare zi lucrătoare, inclusiv sâmbăta, timp de șase ani (!), din pădurile din zonă au plecat cel puțin câte 10 TIR-uri pline cu lemne tăiate ilegal! Cum credeți că ar fi putut fi posibilă o activitate infracțională atât de amplă fără complicitatea unor autorități locale, pornind de la primari până la polițiști, mai mici ori mai mari în grad? Cum să-ți treacă pe uliță, zi după zi, în fiecare zi, cel puțin zece TIR-uri cu lemne tăiate ilegal, vreme de 6 (șase) ani și să nu fie oprit fenomenul?”, a explicat senatorul USR.
Mihai Goțiu atrage atenția că în răspuns e vorba doar de lemnul tăiat ilegal DESCOPERIT de controalele Gărzii Forestiere Cluj. „În documentările pe care le-am făcut, în această vară și toamnă, pe Valea Someșului Rece, am descoperit dovezi (cioate) ale altor tăieri ilegale de păduri, mai recente (din acest an și de unul, maxim doi ani), dar și mai vechi!”, a declarat senatorul USR.
„În același răspuns, am mai fost informat că, în urma controalelor menționate, au fost sesizate parchetele de pe lângă Judecătoria Huedin, Tribunalul Cluj și DNA Cluj. Din păcate însă, dosarele trenează (unele dintre ele de mai bine de 7 ani). Iar pe teren, i-am găsit, bine mersi, pe unii dintre silvicii care au girat și au fost implicați în prăpăd. În acest timp, înființarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu (DIIM sau „DNA-ul Pădurilor”) a fost amânată dintr-un motiv stupid de Curtea Constituțională, la sesizarea Guvernului Orban. De parcă n-ar fi nevoie de procurori și polițiști specializați în acest tip de infracțiuni”, a mai spus Mihai Goțiu, care este unul dintre inițiatorii propunerii legislative de înființare a DNA-ului Pădurilor.
Controalele Gărzii Forestiere Cluj menționate în răspuns s-au făcut pe raza pădurilor gestionate de Ocolul Silvic Privat Horea Apuseni (controlat, potrivit presei, de deputatul PNL Corneliu Olar), Ocolul Silvic Privat Vlădeasa Huedin și Ocoalele Silvice (Romsilva) Beliș, Huedin și Someșul Rece.