Cristina Iurișniți: „Orice ființă umană trebuie să știe că nu este singură în lupta pe care o duce pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului!”

Cristina Iurișniți: „Orice ființă umană trebuie să știe că nu este singură în lupta pe care o duce pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului!”

Totul pornește de la Educație! Astăzi, 10 decembrie, sărbătorim Ziua internațională a drepturilor omului, prevăzute de mai bine de șapte decenii, de când Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat, în 1948, Declarația Universală a Drepturilor Omului. Astăzi, 10 decembrie, se încheie și perioada celor #16ziledeactivism în lupta pentru prevenirea și combaterea violenței domestice asupra femeilor și copiilor.

Am participat la Masa rotundă pe tema prevenirii și combaterii violenței domestice asupra femeilor și copiilor noștri de către Ambasada Franței și Institutul Francez din România, cu participarea Agenției naționale pentru egalitatea de șanse, a mediului asociativ, a misiunilor diplomatice. Azi, în această zi a solidarității în toată diversitatea sa, indiferent de religie, sex, rasă sau convingeri ideologice, luptăm perseverent pentru respectarea demnității umane”, declară deputata USR Cristina Iurișniți, președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați din Camera Deputaților.

Nevoile identificate în cadrul Mesei rotunde:

1. Campanii de informare și conștientizare naționale, eficiente și monitorizate de instituțiile statului.

Educația pentru egalitatea de șanse, eliminarea prejudecăților, a stereotipiilor, a xenofobiei și discriminării trebuie să apară integrat și tranversal în planurile cadru din programa școlară.

2. Susținerea organizațiilor neguvernamentale cu expertiză în domeniul protecției sociale cu instrumente financiare adaptate.

3. Instruirea anuală a polițiștilor, procurorilor și judecătorilor pe problematica violenței asupra femeilor și copiilor.

4. Violența asupra femeilor și copiilor, o problemă de sănătate și de siguranță publică, trebuie să devină de urgență o prioritate în politicile publice ale viitorului guvern!