Deputatul USR PLUS Tudor Pop va depune în data de 2 iunie o inițiativă legislativă ce reglementează și îmbunătățește accesul la servicii de asistență medicală mobilă pentru pacienții din zonele defavorizate. Tudor Pop va depune proiectul miercuri la ora 11:00 la Camera Deputaților, Parter 1.
Primul pas în promovarea inițiativei va fi sâmbătă, 29 mai, ora 11:00, când deputatul USR PLUS se va alătura unei acțiuni „Caravana cu medici”, ce va avea loc în școala din satul Negrenii de Sus, jud. Teleorman, și va fi alături de co-fondatorul Asociației Caravana cu Medici, Dr. Vlad Berbecar, actualul președinte al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, de echipa de medici specialiști și subprefectul USR PLUS din Teleorman, Sergiu Iordan.
Amintim că Legea Caravanelor medicale (Legea 65/2020), inițiată de Tudor Pop, a fost adoptată în aprilie 2020 și recunoaște serviciile medicale acordate în regim mobil de către medicii specialiști în clădiri care sunt autorizate sanitar sau în corturi medicale special amenajate.
Alături de posibilitatea acordării asistenței medicale prin intermediul cabinetelor și unităților medicale mobile deja stipulate în legea sănătății, proiectul de lege a fost un prim pas în conturarea unei noi paradigme în acordarea serviciilor medicale din România, cea în care sistemul medical vine către pacient și nu invers, mai ales în zonele cu acces deficitar la serviciile de sănătate.
Acum, ca o continuare a eforturilor în această direcție, deputatul USR PLUS propune înglobarea acestor modalități de acordare a serviciilor medicale și sub umbrela asistenței medicale mobile, proiect ce va fi depus în data de 2 iunie în Parlament.
Prin acest nou concept de asistență medicală se va îmbunătăți accesul pacienților la serviciile de sănătate în zonele lipsite de infrastructură medicală, iar în funcție de nevoile identificate în comunități se poate ajunge la crearea unor adevărate ambulatorii mobile, ce pot acoperi o paletă mai largă de servicii medicale de specialitate.
Asistența medicală mobilă oferă servicii pentru prevenție și profilaxie, screening al celor mai prevalente afecțiuni medicale, dar și un control medical periodic general sau de specialitate. Caravanele medicale vor putea fi realizate de către spitalele județene sau de către alte spitale, policlinici, ambulatorii, cabinete medicale individuale aflate în contract cu casa de asigurări de sănătate, iar serviciile oferite în cadrul acestora vor putea fi decontate.
Aceste servicii medicale mobile sunt complementare medicinei de familie și pot fi asimilate în viitor asistenței medicale primare în sens larg, iar prin adresabilitatea lor în special în zonele rurale și corelarea cu asistența medicală comunitară (asistent medical comunitar, moașă și mediator sanitar) este mai mult decât necesară pentru îmbunătățirea accesului populației defavorizate la serviciile de sănătate.
Totodată, prin această propunere legislativă, medicii specialiști își pot exercita profesia în afara unității medicale la care sunt angajați, fiindu-le recunoscut ca parte a normei de lucru și remunerat serviciul medical prestat în cadrul asistenței medicale mobile. Mai mult, de aceeași recunoaștere beneficiază și medicii rezidenți aflați sub îndrumarea specialiștilor, iar studenții la medicină își vor putea efectua stagiile de practică obligatorii în cadrul caravanelor mobile.