Camelia Bertea, primarul USR al orașului Victoria, redeschide Spitalul Orășenesc, în urma unor campanii de donații și muncă voluntară

Camelia Bertea, primarul USR al orașului Victoria, redeschide Spitalul Orășenesc, în urma unor campanii de donații și muncă voluntară

Camelia Bertea, primarul USR al orașului Victoria, din județul Brașov, redeschide Spitalul Orășenesc, după 10 ani de la Hotărârea de Guvern prin care a fost închis.

Redeschiderea spitalului a fost posibilă datorită unei campanii de donații, prin care primarul USR a reușit să adune peste 90 000 de euro pentru renovarea spitalului, bani donați de firmele din oraș, de localnici și de românii din diaspora.

Dincolo de donații, în urma apelurilor la implicare civică făcute de primarul Camelia Bertea, comunitatea locală a contribuit la mai multe acțiuni de muncă voluntară: de la instalarea mobilierului medical și asigurarea unui drum de acces secundar către spital, până la igienizarea și amenajarea curții spitalului și a zonei centralei termice.

Redeschiderea Spitalului Orășenesc a fost un adevărat efort, deoarece nu aveam fondurile necesare pentru asta la nivelul administrației locale. Bugetul orașului Victoria este destul de limitat și foarte rar ne permitem cheltuieli suplimentare. Am făcut demersuri pentru a obține fonduri de la Guvern, dar din păcate nu am primit niciun leu pentru spital, ceea ce nu cred că este normal, mai ales într-un context pandemic. Ne bucurăm că am ajuns în cele din urmă la un final fericit, mulțumită celor care au donat și au contribuit prin muncă voluntară la redeschiderea spitalului”, a spus Camelia Bertea, primarul USR al orașului Victoria.

Prezent la acest eveniment, Dacian Cioloș, președintele USR, a afirmat că redeschiderea spitalului din Victoria este un lucru foarte important pentru oraș: „E un lucru extraordinar să construiești spitale astăzi, asta ar trebui să facă parte din normalitate, dar în vremurile pe care le trăim e un lucru extraordinar. E și mai extraordinar că ați reușit să faceți asta prin implicarea comunității, că ați reușit să vă mobilizați și să duceți la capăt acest proiect împreună, prin voluntariat și prin donații. În zilele acestea înțelegem foarte bine ce înseamnă nevoia de investiții în sănătate, investiții promise de 30 de ani de politicieni, dar pe care statul nu a fost capabil să le susțină.

Senatorul USR Irineu Darău, care a sprijinit în permanență proiectul redeschiderii spitalului din Victoria, a atras atenția asupra nevoii de colaborare între autorități la nivel local: „Ceea ce am reușit noi în doar câteva luni, cu ajutor din partea tuturor, este să punem o cărămidă la sistemul de sănătate al județului Brașov. România are nevoie de un sistem public de sănătate mai dezvoltat, e nevoie de susținerea autorităților pentru acest spital, dar și de mai multe proiecte de investiții pentru această zonă.Știm că la un moment dat spitalul a fost închis, fiind acum redeschis prin donații și prin eforturile comunității locale. Nu vom lăsa ca acest lucru să se repete, vă garantez că vom ști ce să facem dacă această problemă se va mai pune.

Spitalul Orășenesc Victoria își va desfășura activitatea în subordinea Consiliului Local, Primăria și Consiliul Local alocând 152 000 euro pentru investiții și asigurând, de asemenea, o mare parte din funcționare.

Aproximativ 20 000 de oameni din Victoria și din zonele limitrofe vor avea acum un spital modern, care va asigura serviciile medicale necesare acestei zone, în condițiile în care, până acum, cel mai apropiat spital se găsea la mai bine de 30 de kilometri distanță.