Lucian Viziteu anunță prima creșă nouă care va fi construită în Bacău în ultimii 25 de ani

Lucian Viziteu anunță prima creșă nouă care va fi construită în Bacău în ultimii 25 de ani

Bacăul va beneficia de o creșă nouă, fiind prima construită de la zero în ultimii 25 de ani.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, marți, în cadrul unei postări pe Facebook.

„Avem fondurile aprobate pentru construcția unei noi creșe în municipiul Bacău, prima creșă nouă în ultimii 25 de ani.

Da, astăzi Consiliul Local a aprobat alocarea sumei de 1.000 de lei pentru nou născuți.

Dar mai important este că tot astăzi, după câteva luni de muncă alături de echipa din Primăria Bacău, avem confirmarea alocării de fonduri guvernamentale pentru construirea unei creșe în municipiu!

O investiție de care vor beneficia mii de familii și copii!

O soluție pe termen lung pentru a încuraja natalitatea, pentru a încuraja reinserția pe piața muncii, pentru a sprijini familiile tinere.

Sunt mai degrabă adept al unor astfel de măsuri care au impact asupra familiilor și comunității noastre pe termen lung”, a afirmat Lucian Daniel Stanciu Viziteu.

Această nouă investiție completează restul proiectelor demarate de Lucian Daniel Stanciu Viziteu în domeniu:

„Creșa 9 este deja în șantier pentru modernizare, iar la Creșa 3 începem anul acesta modernizarea completă”.