USR depune denunț la DNA pentru ilegalitățile săvârșite de primarul Paul Precup în realizarea “Sectorului Zero”

USR depune denunț la DNA pentru ilegalitățile săvârșite de primarul Paul Precup în realizarea “Sectorului Zero”

USR a depus un denunț la Direcția Națională Anticorupție (DNA) cu privire la faptele săvârșite de primarul Paul Precup, consilieri locali și alți angajați ai Primăriei Mogoșoaia în realizarea tunului imobiliar „Sectorul Zero”.

Denunțul la DNA vizează următoarele infracțiuni: abuz în serviciu, fals și uz de fals, conflict de interese, șantaj, trafic de influență, constituirea unui grup infracțional organizat. Concret, au existat încălcari, în mod repetat, ale legii pentru realizarea celui mai mare tun imobiliar din țară, „Sectorul Zero”, de peste 1.200 de hectare.

Denuntul vine în contextul în care inclusiv Curtea de Apel București a admis recursul înaintat de consilierii locali USR Mogoșoaia și a suspendat, joi, 3 martie, cele 3 hotărâri de Consiliu Local pe care consilierii USR Mogoșoaia le-au contestat în justiție imediat după emiterea lor în 02.07.2021: HCL 59, 60 și 61. Practic, acestea reprezentau baza pentru începerea proiectului imobiliar, iar odată cu suspendarea lor, Primăria Mogoșoaia nu mai are baza legală pentru a merge mai departe cu acest proiect până la judecarea pe fond.

Consilierii USR Mogoșoaia au tras numeroase semnale de alarmă față de acest demers, cu impact major nu doar asupra comunei, ci asupra întregii zone metropolitane și în privința ilegalităților comise de Paul Precup, cu sprijinul Consiliului Local controlat de PNL și PMP, în ceea ce privește exproprierile:

• deciziile de expropriere sunt ilegale, deoarece toate hotărârile privind proprietatea trebuie luate cu majoritate calificată, respectiv 11 voturi, în cazul de față existând doar 10 voturi „pentru”;
• nu există un PUZ valabil pentru această uriașă reorganizare teritorială, nici declarare a interesului public;
• nu există studii de impact și de fezabilitate care să arate cum vor fi rezolvate financiar și logistic problemele generate de noua aglomerare urbană;
• zeci de procese sunt pe rol pentru anularea hotărârilor prin care s-a decis reajustarea teritorială;
• o parte dintre consilierii locali și primarul Paul Precup sunt cercetați de ANI pentru un posibil conflict de interese în votarea hotărârilor de consiliu în baza cărora se face exproprierea;
• deși nu există un PUZ aprobat pentru noua structură a proprietăților, reconfigurarea teritorială urmărește întocmai un PUZ pus în dezbatere publică în 2020, dar care nu a fost votat niciodată de Consiliul Local.

Mai mult, prin acest proiect, sute de hectare de teren ar urma să fie transformate din terenuri agricole în terenuri intravilane. Primăria Mogoșoaia anticipează chiar pe site cu cât va crește valoarea terenurilor, unul dintre beneficiari fiind chiar fiul primarului comunei, un prieten apropriat de acesta și mai mulți lideri PNL. Acest lucru s-ar traduce, pe scurt, în profituri de milioane de euro pentru aceștia (detalii: https://bit.ly/3sXYSAH).

Consilierii USR Mogoșoaia au solicitat, de la bun început, o planificare urbană riguroasă, realizată cu consultarea corectă a locuitorilor, care să țină cont de patrimoniul cultural și natural de excepție și să îl valorifice în interes public și nu în interes privat.

S-au lovit nu numai de refuzul primarului Precup și al camarilei sale, ci de presiuni și intimidări fără precedent care au culminat cu agresarea fizică și verbală a Feliciei Ienculescu-Popovici, consilier local USR în Mogoșoaia, de către consilierii locali Valentin Ene (PNL) și Dinu Gheorghe (PMP). Reamintim că Valentin Ene a amenințat-o că „și dacă face pușcărie, o bagă în scaun cu rotile”.

Pentru toate acestea, USR Mogoșoaia a demarat, inclusiv, strângerea de semnături pentru organizarea referendumului de demitere a primarului Paul Precup.

USR va înfrunta prin toate mijloacele legale pe care le are la dispoziție mafia imobiliară din Mogoșoaia și din întreaga țară.