Senatorii USR au votat împotriva inițiativei legislative care permite construirea de hidrocentrale mici în arii protejate

Senatorii USR au votat împotriva inițiativei legislative care permite construirea de hidrocentrale mici în arii protejate

Senatorii USR au votat în unanimitate împotriva inițiativei legislative a senatorului PSD Cătălin Zamfir care retrasează zonele protejate astfel încât să permită intrarea în legalitate a hidrocentralelor mici construite ilegal în arii protejate.

Proiectul, girat de PSD-PNL-UDMR, are aviz negativ de la Consiliul Economic și Social de la Uniunea Europeană.

Luând cuvântul în cadrul dezbaterilor din Plen, senatorul USR Dragoș Popescu a arătat că proiectele de amenajare hidroenergetică din Valea Jiului și din Munții Căliman au fost deja declarate ilegale în instanță.

Dragoș Popescu: „Cele două proiecte de amenajare hidroenergetică încalcă directivele privind ariile naturale protejate și evaluarea impactului de mediu, au fost declarate ilegale în instanțe, iar actele de expropriere au fost și ele desființate de instanțe. USR susține dezvoltarea României și asigurarea independenței energetice, însă calea propusă nu este cea bună. Nu putem face legi care să facă să pară legal ceva care este, în esență, ilegal”.

La rândul său, senatorul USR Cristian Bordei arată că nu USR blochează proiectele hidrocentralelor mici din zonele protejate, ci instituții ale statului, conduse de reprezentanți ai coaliției de guvernare, care nu se înțeleg între ele care să-și asume încălcarea legii.

Cristian Bordei: „Nu putem legifera prin excepții, adică să facem legi pe care le clamăm când ne convin și să votăm excepții când nu ne mai convin. Nu USR a blocat terminarea hidrocentralelor din zone protejate, ci instanțele, prin hotărâri judecătorești rămase definitive, și agenții ale statului care nu sunt capabile sau nu îndraznesc să-și asume emiterea avizelor necesare. Intrăm într-o zonă extrem de periculoasă, în care legea și respectarea legii devin extrem de fluide.”

Studiile arată că cele două proiecte de amenajare hidroelectrică vor avea o contribuție aproape neglijabilă la potențialul energetic al țării, reprezentând sub 0,5% din producția anuală din România.