CCR confirmă: modificările PSD-PNL la Regulamentul Camerei Deputaților, neconstituționale

CCR confirmă: modificările PSD-PNL la Regulamentul Camerei Deputaților, neconstituționale

La sesizarea USR, Curtea Constituțională a decis, astăzi, că o parte din modificările aduse de PSD-PNL la Regulamentul Camerei încalcă Legea fundamentală. Este vorba de modificările vizând aplicarea de sancțiuni colective, întregului grup parlamentar, pentru acțiunea unuia dintre reprezentanții săi.

Prin decizia de astăzi măcar o parte din modificările aberante și abuzive gândite de PSD-PNL, în perfectă complicitate cu AUR, nu se vor aplica. Au vrut să bage pumnul în gura Opoziției, să reducă la tăcere orice voce critică din Parlament prin aplicarea de sancțiuni colective, prin înjumătățirea timpilor alocați grupului parlamentar la moțiuni, Ora Guvernului și alte ședințe importante în care cei de la putere sunt chemați să explice ce au făcut. Nu le-a mers, nici măcar actuala componență a CCR nu a putut închide ochii la o asemenea enormitate. Din păcate, rămân în picioare celelalte modificări abuzive prin care este încălcat dreptul la informație al cetățenilor și libertatea de exprimare, pentru că PSD și PNL își doresc atât de tare, cum s-a văzut și la moțiunea simplă împotriva ministrului Predoiu, să revină la starea de liniște de dinainte de 2016, când românii nu știau ce se întâmplă în Parlamentul României, iar în spatele ușilor închise politicienii făceau ce voiau ei, își dădeau legi și privilegii după bunul plac”, declară deputatul USR Silviu Dehelean.

Curtea Constituțională a decis, astăzi, că este neconformă cu Legea fundamentală modificarea făcută de PSD-PNL la art. 246 alin. (1) lit. (i) din Regulamentul Camerei Deputaților. Cu alte cuvinte, este neconstituțională sancțiunea cu „reducerea la jumătate a timpului alocat cu ocazia moţiunilor, orei Guvernului, orei prim-ministrului sau şedinţelor solemne grupului parlamentar din care face parte deputatul sancţionat pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în violenţă verbală, injurii, invective sau calomnie la adresa unui alt parlamentar”.

De asemenea, CCR a decis că este neconstituțională sintagma „ale deputaților sau ale angajaților săi” cuprinsă în art. 246 alin. (1) lit.j) din Regulamentul modificat al Camerei Deputaților. Și în acest caz este vorba de sancționarea colectivă a întregului grup parlamentar pentru fapta unui deputat, ceea ce încalcă principiul răspunderii juridice personale și are ca scop evident îngreunarea, dacă nu chiar paralizarea, acțiunilor Opoziției.

USR va continua să-și îndeplinească în Parlament rolul de unic partid democratic de Opoziție și va lupta în continuare pentru transparență, pentru dreptul românilor de a ști ce decizii iau cei pe care i-au votat și pentru ca politicienii să răspundă în fața legii și a electoratului.