Parlamentul a adoptat proiectul USR „Vreau să plătesc taxe online”

Parlamentul a adoptat proiectul USR „Vreau să plătesc taxe online”

Instituțiile publice vor fi obligate să accepte și plata online a impozitelor, taxelor, tarifelor, amenzilor și a altor obligații, după ce proiectul inițiat de deputații USR Brian Cristian și Viorel Băltărețu a fost adoptat de Parlament. Odată promulgată legea și odată implementat sistemul electronic de plată, cetățenii vor avea acces la beneficiile tehnologiei moderne, ceea ce înseamnă pentru ei economie de timp și de resurse. Cu alte cuvinte, mai puțină birocrație pentru românii plătitori de impozite și taxe. În plus, plata online a taxelor va contribui substanțial la o colectare mai rapidă și eficientă a taxelor și impozitelor.

Cum este posibil ca, în 2022, una dintre țările care se află pe primele locuri la procentul absolvenților în IT și la viteza de descărcare a datelor să se afle pe ultimele locuri din Europa când vine vorba de servicii publice digitale? Ce înseamnă acest lucru în viața de zi cu zi? Înseamnă români care stau la cozi de trei ori pentru același lucru. Prima dată, să ia bon de ordine. A doua oară, să plătească, iar a treia oară să primească chitanța. Prin proiectul adoptat astăzi, toate instituțiile publice și toți furnizorii de servicii de utilitate publică vor fi obligați să accepte plata taxelor, amenzilor, tarifelor și online. Am făcut un pas important pentru modernizarea țării. Urmează implementarea, astfel încât de la o medie de 30% să ajungem la 100% unități administrativ-teritoriale înrolate pe ghiseul.ro sau alte platforme online de plată”, declară deputatul USR Brian Cristian.

Într-un moment în care încrederea în statul român e la cote minime și grijile cotidiene abundă, e deosebit de important să luăm măsuri pentru a crește calitatea vieții românilor. Legea Vreau să plătesc taxe online e o asemenea măsură simplă, dar cu efecte benefice, atât pentru români, cât și pentru optimizarea colectării taxelor. Mă bucur că, deși lupta cu birocrația bate pasul pe loc, am reușit să obținem o majoritate parlamentară care susține această măsură de debirocratizare și eficientizare a administrației publice”, declară deputatul USR Viorel Băltărețu.

Proiectul USR adoptat astăzi modifică și completează OUG nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, introducând obligația operatorilor economici furnizori de servicii de utilitate publică, instituțiilor și autorităților publice de a accepta, pe lângă plata fizică cu carduri de debit, de credit sau preplătite, și plata online.

După promulgarea legii și intrarea ei în vigoare, Ministerul Finanțelor și Ministerul Cercetării au la dispoziție 60 de zile pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 193/2002. Autoritățile și instituțiile publice, precum și furnizorii de servicii de utilitate publică au, la rândul lor, un termen de 6 luni pentru a implementa sistemul electronic modern de plată la distanță.

Potrivit unei analize realizate de deputatul USR Mihai Botez la începutul anului 2022, Bucureștiul se situează pe primul loc într-un top rezultat după gradul de înrolare pe platforma ghiseul.ro. Locurile următoare sunt ocupate de Ilfov (98% din UAT-uri înrolate), Harghita (79%), Tulcea (75%), Sibiu (55%) și Brașov (50%).

La coada clasamentului se situează județele Brăila și Olt (7%), Mehedinți (8%), Teleorman (10%), Giurgiu și Sălaj (11%).