În timp ce livrează românilor minciună după minciună despre cum va „strânge cureaua” administrația publică, pentru ca mult invocata creștere economică „să se vadă și în buzunarele românilor”, Coaliția PSD-PNL-UDMR aprobă pe bandă rulantă creșteri de salarii pentru clientela politică.
Comisia de muncă din Camera Deputaților a aprobat, astăzi, prin votul reprezentanților Coaliției sărăciei, creșterea cu 15% a salariilor clientelei politice pripășite prin deconcentrate. Odată cu creșterea salariilor de bază, cresc, evident, și sporurile.
Majorarea salariilor s-a făcut rapid, prin amendamente la un proiect de lege care viza, în forma inițială, corectarea unor necorelări constatate de Curtea de Conturi în ceea ce privește asimilarea unor funcții, respectiv exercitarea cu caracter temporar a unei funcții sau a unor atribuții de conducere la nivelul Parlamentului.
Proiectul de lege a fost introdus rapid și pe ordinea de zi a plenului, așa că sunt toate șansele ca miercuri să fie adoptat.
„Prin voința Coaliției PSD-PNL, încă un proiect din seria creșterilor fără număr este la un pas să fie adoptat de Parlament. O coaliție a sărăciei al cărei ministru al Educației recunoaște senin că Educația este la un minim istoric și că notele nu mai au nicio relevanță. Cu toate acestea, în loc să ducă resurse spre educatorii, învățătorii și profesorii din clase, crește cu 15% salariile clientelei din deconcentrate, sub pretextul unei asa-zise «complexități a muncii». O coaliție care nu asigură resursele pentru spitale, dar mărește cu 25% salariile funcționarilor din Ministerul Sănătății, salarii care nu erau mici. Cât costă? Nici ei nu știu și nici nu le pasă. Dar au votat «pentru». Nu există punctul de vedere al Ministerului Finanțelor, nici fișa de impact bugetar, dar Ministerul Finanțelor, care gestionează un deficit-record și un buget deja bazat pe împrumuturi cu rate de dobândă record negativ în UE, nu pare să fie deranjat. Oamenii cu responsabilități și cu rezultate trebuie plătiți bine și în mediul public, dar ei nu asta fac. Umflă cu pile organigrama – 14.336 de posturi noi centrale de când au preluat guvernarea (record pentru ultimii patru ani) – și salariile, dar munca este făcută de oameni din ce în ce mai puțin implicați și nu mai rămân resurse pentru ce trebuie, de fapt, făcut”, declară Oana Țoiu, deputat USR și membru în Comisia de muncă.
Și tot ca o dovadă că angajamentele de reducere a cheltuielilor bugetare sunt doar minciuni, liderii Coaliției PSD-PNL-UDMR vor să fie adoptat pe repede-înainte un alt proiect care vizează creșterea salariilor din administrația publică locală.
Este vorba de un proiect de modificare a Codului administrativ, adoptat tacit de Senat pe 16 mai, care transformă funcțiile publice din cadrul instituției prefectului din funcții publice teritoriale în funcții publice de stat. Ceea ce va atrage majorări de salarii și, implicit, va crește presiunea asupra bugetului de stat.