USR a cerut, astăzi, Coaliției PSD-PNL să scoată din sertare și să pună pe ordinea de zi proiectul USR de reducere a TVA la carburanți. Liderii PSD și PNL au respins solicitarea formulată de liderul grupului USR, Ionuț Moșteanu, deși reducerea TVA ar antrena scăderea prețurilor la benzină și motorină, lucru cerut de români inclusiv în cadrul protestelor desfășurate în această perioadă.
„PSD și PNL au respins solicitarea USR deși proiectul i-ar ajuta pe români să facă față scumpirii prețurilor la carburanți prin reducerea TVA de la 19% la 5%. Statul este principalul beneficiar de pe urma acestor creșteri de prețuri. În primele 5 luni ale anului, statul a încasat în plus din TVA aproximativ 1,4 miliarde de lei! Cu toate acestea, auzim scuze peste scuze de la Guvern, cum că această măsură ar avea impact bugetar. Adică, până acum au încasat bani în plus pe spatele românilor și tot ei se plâng că ar exista impact bugetar. Tocmai cele 1,4 miliarde de lei ar putea să le folosească pentru a reduce povara prețurilor asupra oamenilor. Acum doar oamenii suferă din cauza creșterii generalizate a prețurilor care, în mare parte, sunt generate tot de politicile dezastruoase ale Guvernului”, declară Cristina Prună, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei de industrii din Camera Deputaților.
„Refuză această coaliție să voteze proiectul USR de reducere a TVA la carburanți, care ar mai stăvili inflația și creșterile de prețuri. În schimb, vor să pună biruri pe români, ca să acopere petrecerea pe care o dau. Dacă s-ar scădea TVA, s-ar simți imediat la pompă. Prețul la carburant e format din niște componente destul de fixe și este o piață foarte competitivă. Prețul este alcătuit din TVA, accize, plus costul de bază al carburantului, cost de bază care nu variază grozav între țările din UE. Ceea ce variază sunt accizele și TVA pusă peste”, precizează Cătălin Drulă, președintele USR.
USR a depus încă din luna februarie 2022 proiectul de lege (http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=20068) de modificare a Codului fiscal în sensul reducerii TVA la combustibili.
Pentru că nu vor ca statul să piardă veniturile încasate suplimentar din creșterea prețurilor la benzină și motorină, senatorii Coaliției sărăciei au respins proiectul USR la mijlocul lunii trecute, după care l-au blocat în sertarele comisiilor de specialitate din Camera Deputaților.
Între timp, 15 state din UE au luat deja măsuri, chiar și temporare, de reducere a taxelor care intră în componența prețului la carburanți. Autoritățile de la București, nimic, chiar și după ce au început protestele șoferilor în benzinării.
USR nu renunță și va continua să lupte pentru ca măsura reducerii TVA să fie adoptată până la finalul actualei sesiuni parlamentare, adică până pe 30 iunie, astfel încât românii să primească sprijin cât mai curând.
Altfel, românii vor fi cei obligați să strângă cureaua în continuare, în timp ce statul, capturat de Coaliția sărăciei PSD-PNL, risipește în continuare banul public.