Pentru a doua oară în decurs de doar câteva luni, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fugit de la dezbaterea moțiunii simple depuse împotriva lui. Mai mult de atât, Coaliția PSD-PNL a refuzat propunerea USR ca dezbaterea moțiunii să fie reprogramată pentru ziua de miercuri. În acest fel, moțiunea simplă depusă de USR are șanse minime să fie dezbătută în această sesiune parlamentară.
„Ministrul Virgil Popescu a fugit iar de moțiunea simplă depusă de USR, moțiune care trebuia să fie dezbătută astăzi și votată miercuri. Evident, acesta a fost planul de la început, să-l scape pe atât de incompetentul ministru al Energiei de întrebările noastre, să nu fie nevoit să dea explicații cetățenilor de la tribuna Parlamentului. E frumos așa, domnule Ciucă? E bine așa, pe stabilitate, domnule Iohannis?”, declară Ionuț Moșteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaților.
„Solicităm ca Virgil Popescu să plece. Este un ministru de trei ani în funcție și pur și simplu a distrus acest domeniu. Am văzut că și PSD, deci partenerul principal în această coaliție, reclamă lipsa de performanță a acestui ministru. Or nu înțeleg ce mai așteaptă ca să-l schimbe”, precizează și Cătălin Drulă, președintele USR.
Moțiunea simplă intitulată „Virgil Popescu trebuie să plece. Românii așteaptă soluții” era programată spre dezbatere în ședința de astăzi a plenului, începând cu ora 17.30. Doar că, în aceeași zi, ministrul Energiei a trimis înștiințare către conducerea Camerei potrivit căreia fix de astăzi, 27 iunie, este plecat la o reuniune a miniștrilor Energiei din Uniunea Europeană.
În aceste condiții, Ionuț Moșteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaților, a solicitat în Comitetul liderilor ca dezbaterea și votul asupra moțiunii simple să fie amânate pentru ziua de miercuri, 29 iunie, astfel încât ministrul Energiei să aibă posibilitatea să răspundă acuzațiilor formulate de USR prin instrumentul democratic al moțiunii simple. Liderii PSD și PNL au refuzat însă solicitarea.
În acest fel, moțiune USR nu va fi dezbătută nici astăzi, nici marți, nici miercuri, trei zile în care Camera Deputaților are programate ședințe de plen. Cel mai probabil nu va fi dezbătută până la finalul acestei sesiuni parlamentare, urmând ca subiectul dezbaterii să fie reluat de abia la toamnă. Pentru că așa vor PSD și PNL, partidele care îl țin pe Virgil Popescu în funcție, în ciuda mandatului dezastruos al acestuia.
Incompetența acestuia a dat peste cap atât sectorul energetic și întreprinzătorii, cât și pe românii forțați să scoată din buzunar sume tot mai mari pentru a plăti facturile la energie electrică și gaze. Iar PSD și PNL continuă să îl țină în brațe pentru că nu dau doi bani pe problemele reale ale românilor!