Raportul CE privind statul de drept arată o Românie capturată de o coaliție monstruoasă, condusă de Klaus Iohannis

Raportul CE privind statul de drept arată o Românie capturată de o coaliție monstruoasă, condusă de Klaus Iohannis

Presa – cumpărată de partide cu subvenția primită de la bugetul de stat. Jurnaliști – intimidați. Justiția – sub presiune politică continuă, nereformată, cu un DNA care nici astăzi nu primește resursele de care are nevoie. Sunt doar două dintre concluziile noului raport al Comisiei Europene privind respectarea statului de drept în România, raport care reprezintă încă o palmă usturătoare pentru președintele Iohannis, premierul Ciucă și miniștrii PSD și PNL, mai ales pentru ministrul Predoiu.

La capitolul Justiție și independența magistraților, raportul a reținut toate pericolele ascunse în legile propuse de Cătălin Predoiu.

Comisia Europeană atrage atenția că ceea ce Predoiu a prezentat ca desființare a SIIJ creează îngrijorări și preocupări legate de independența magistraților, că modul în care sunt numiți acei „procurori desemnați” nu se bazează pe o competiție și nu implică secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, că DNA nu și-a recuperat competențele. Or, toate acestea sunt contrare recomandărilor Comisiei de la Veneția.

Raportul menționează și că judecătorii care au criticat legile justiției în perioada Dragnea au fost sancționați de Inspecția Judiciară, în timp ce inspectorul șef are competențe extinse și nu răspunde pentru ce face.

Despre avertizorii de integritate, Comisia Europeană atenționează că lipsește încă o protecție eficientă a lor și că amendamentele coaliției PSD-PNL-UDMR au ridicat îngrijorări, în special din partea șefului Parchetului European.

În acest moment, ministrul Cătălin Predoiu are o singură opțiune onorabilă: să se închidă în birou, să citească cu atenție opiniile Comisiei de la Veneția, recomandările GRECO și pe cele din cadrul MCV, deciziile CJUE și să le respecte în totalitate atunci când mai propune proiecte de lege. Până acum a făcut mai degrabă contrariul”, declară Stelian Ion, deputat USR și fost ministru al Justiției.

România a ajuns în rândul țărilor iliberale. O țară capturată de o coaliție monstruoasă, condusă de Klaus Iohannis, care nu e interesată decât să își conserve privilegiile, să fure și să își numească apropiații în instituțiile statului. Nu e interesată nici că am putea pierde banii europeni, după ce legea avertizorilor de integritate a fost distrusă în Parlament de PSD-PNL-UDMR, iar CCR ne-a transmis că e «perfect constituțională». Așa arată România capturată”, precizează Silviu Dehelean, deputat USR și membru în Comisia juridică a Camerei Deputaților.