Denisa Neagu: Legile Educației în varianta Cîmpeanu prevăd zero sancțiuni pentru cei care plagiază sau care se abat de la etica universitară

Denisa Neagu: Legile Educației în varianta Cîmpeanu prevăd zero sancțiuni pentru cei care plagiază sau care se abat de la etica universitară

Două dintre cele mai controversate modificări propuse de ministrul Sorin Cîmpeanu în proiectul Legii învățământului superior vizează prescrierea a numeroase abateri de la etica universitară în termen de 3 ani de la săvârșirea faptei și renunțarea de bună voie la titlul de doctor. Deputata USR Denisa Neagu atrage atenția că, astfel, se încurajează furtul în învățământul superior, minimizând total consecințele pentru cei care îl săvârșesc.

Printre abaterile grave care trebuie, în viziunea ministrului PNL, să se prescrie în termen de trei ani de la data săvârșirii se numără:

– confecţionarea de rezultate sau date

– falsificarea de date experimentale

– îngreunarea deliberată, împiedicarea sau sabotarea activităţii didactice sau de cercetare a altor persoane

– fraudarea evaluării

– plagiatul

– abuzul de autoritate pentru a obţine salarizare, remunerare sau alte beneficii materiale

– obstrucţionarea activităţii unei comisii de etică.

Practic, se încurajează furtul în învățământul superior, minimizând total consecințele pentru cei care îl săvârșesc. În loc să descurajeze practicile imorale în cercetarea științifică pentru obținerea titlului de doctor și să încurajeze elaborarea lucrării «pe bune», legea devine mai îngăduitoare. Practic, nu există nicio sancțiune pentru cei care își fraudează propriul parcurs științific și încurajează abaterile de la etica universitară, pe principiul: timpul trece, leafa merge și dacă trec și trei ani, am scăpat! E bine, totuși, să nu uităm ce ar trebui să însemne un titlu de doctor, adică o cercetare care să ne aducă o inovație în țară și nu ceva pe care să nu știm pe unde să-l ascundem odată ce-l dobândim”, declară deputata USR Denisa Neagu.

A doua prevedere controversată se referă la simplificarea procesului prin care se poate renunța la titlul de doctor. Conform noii legi, titularul titlului ştiinţific de doctor poate renunța la acesta printr-o simplă cerere, fără să plătească vreo despăgubire și fără ca statul să aibă vreun cuvânt de spus.

Asta în ciuda faptului că statul român suportă câțiva ani cheltuielile pentru școlarizarea doctoranzilor, iar apoi plătește și sporul de doctorat pentru cei care lucrează în domeniul în care și-au obținut doctoratul.