USR: Legile Predoiu vor face Justiția mai slabă, mai puțin eficientă și mai puțin independentă față de ce avem în prezent

USR: Legile Predoiu vor face Justiția mai slabă, mai puțin eficientă și mai puțin independentă față de ce avem în prezent

Legile Justiției propuse de ministrul Cătălin Predoiu nu vor corecta anomaliile din perioada 2017-2019 decât într-o mică măsură și, în schimb, vor crea alte vulnerabilități. România va avea o justiție mai slabă, mai puțin eficientă și mai puțin independentă chiar față de ce avem în prezent, iar USR va întreprinde toate demersurile pentru a împiedica acest lucru, inclusiv prin sesizarea Comisiei de la Veneția.

Acest Guvern cu epoleți se pare că are ca principal scop crearea unei rețele de protecție a apropiaților, un regim clientelar, în care, dacă ești parte a acestei rețele, ești protejat. Cum a fost protejat foarte concret de către Justiție, din păcate, inclusiv premierul Ciucă. Dacă nu, ești supus unei acțiuni de kompromat. O rețea în care puterea în Justiție va fi în mâinile unui grup restrâns de persoane”, declară Stelian Ion, deputat USR și fost ministru al Justiției.

Noile variante ale legilor Predoiu se distanțează foarte mult chiar de forma pe care însuși ministrul Predoiu a pus-o în dezbatere publică în toamna anului 2020. După ce a revenit în funcția de ministru, a propus o nouă variantă și ea destul de diferită față de varianta inițială, cea pe care a făcut-o publică în urmă cu aproximativ o lună de zile și pe care a prezentat-o Comisiei Europene și lucrul acesta este de neînțeles.

Incoerența asta legislativă în elaborarea actelor normative zăpăcește pe toată lumea. Se apelează la maniera asta cu intenție, tocmai pentru a slăbi atenția oamenilor și pentru a nu se mai înțelege mare lucru din ceea ce intenționează guvernanții să facă. Este modelul legii avertizorilor de integritate, unde trebuia implementată o directivă care ar fi trebuit să sporească protecția acestor avertizori, în realitate s-a întâmplat exact contrariul. Vom avea o justiție mai slabă, mai puțin eficientă și mai puțin independentă chiar față de ce avem în prezent. Cred că legile Justiției propuse de Cătălin Predoiu vor trece într-o variantă mai proastă dacă nu vom reuși să sesizăm Comisia de la Veneția. USR intenționează să apeleze la toate căile pentru a realiza acest lucru”, mai precizează Stelian Ion.

Parchetul General, DNA și DIICOT și-au exprimat deja, foarte clar, nemulțumirile față de legile Justiției în varianta Predoiu, așa cum au făcut-o și asociațiile de magistrați, care l-au acuzat pe ministrul PNL că încearcă să înșele partenerii europeni și blochează orice fel de reformă.

Multe dintre propunerile DNA, DIICOT și ale Parchetului General s-au regăsit și în proiectele USR și trebuie să fie implementate.

USR a propus o lege pentru scăderea vechimii pentru procurorii care vor să lucreze în marile parchete. Fără această scădere, cu o lipsă de personal acută, DNA și DIICOT sunt paralizate. La începutul anului 2021, gradul de ocupare în cadrul DNA era sub 70%. O mână de procurori trebuie să finalizeze dosare grele, cu prejudicii uriașe.

O altă măsură cerută de DNA și DIICOT este eliminarea așa-ziselor abateri disciplinare precum „atitudinile nedemne”, „obstrucționarea activității inspectorilor judiciari” și „utilizarea unor expresii inadecvate”. Cine decide să sancționeze un magistrat pentru „atitudiune nedemnă”? Fără a fi eliminată această prevedere, vom vedea alte abuzuri comise ca în cazul judecătorului Cristi Danileț, exclus din magistratură pentru videoclipuri pe TikTok.

De asemenea, este justificată cererea ca ministrul Justiției să fie eliminat din procedura de numire a șefilor de secții.

Domnule ministru Cătălin Predoiu, ați luat un angajament în fața Comisiei Europene. Avem un angajament de modificare a legilor justiției în PNRR. De aceste legi depinde dacă România va începe să își reconstruiască Justiția. Dacă România intră în Schengen sau nu. Dacă România scapă de MCV sau nu. Dacă rămânem oaia neagră a Europei sau nu. Eliminați modificările nocive din legile Justiției. Libertatea de exprimare a magistraților este importantă. Concursurile trebuie scoase de sub controlul total al CSM, Inspecția Judiciară trebuie reformată, așa cum a cerut și Comisia Europeană”, declară deputatul USR Silviu Dehelean, vicepreședinte al Comisiei juridice din Camera Deputaților.