Sectorul 2 are cea mai mare sumă alocată investițiilor în școli din București

Sectorul 2 are cea mai mare sumă alocată investițiilor în școli din București

Primăria Sectorului 2, condusă de Radu Mihaiu, are cel mai mare buget de investiții alocat școlilor, în acest an, raportat la celelalte primării de sector din București: 156 de milioane de lei. Practic, de 17 ori mai mult decât a investit Primăria Sectorului 5 (primar interimar PSD) și de trei ori mai mult decât a alocat Primăria Sectorului 3 (primar Robert Negoiţă).

„Avem cele mai mari burse pentru elevi. Avem, conform rapoartelor independente, cele mai bune condiții de școlarizare din România.
Într-o Românie normală, lucrurile astea contează mai mult decât dacă astăzi aș fi prezent la o festivitate de deschidere a școlilor”, susține primarul Radu Mihaiu.

În plus, Sectorul 2 este singurul sector din București care finanțează programul “Școală după Școală”, un program de tip after-school care asigură o masă caldă copiilor și ajutor la teme după terminarea orelor.

“Am început în 2022 acest program. Am avut la început 900 de copii și am ajuns la 1400. Semestrul care începe acum are bugetați 1.700 de copii. Semestrul viitor sper să avem 2.000”, precizează primarul Radu Mihaiu.

În ceea ce privește modernizarea unităților de învățământ din Sectorul 2, anul acesta, Radu Mihaiu a deschis 34 de șantiere: “Voi fi onest și voi spune că nu toate sunt perfecte. Doar 29 sunt finalizate, 5 sunt încă în faza de finalizare în maxim 2 săptămâni”.