USR îl cheamă în Parlament pe ministrul Dîncu să explice declarațiile prin care creează prejudicii României

USR îl cheamă în Parlament pe ministrul Dîncu să explice declarațiile prin care creează prejudicii României

Grupul USR din Camera Deputaților a depus o solicitare la Biroul Permanent pentru ca ministrul Vasile Dîncu să fie chemat la „Ora Guvernului”, pentru a da explicații cu privire la declarațiile recente prin care amplifică propaganda rusească și aduce prejudicii parteneriatelor României cu UE și NATO.

Nu este prima dată când ministrul Apărării își dovedește din plin incompetența, dar ultimele declarații, potrivit cărora NATO și SUA trebuie să negocieze cu Rusia, pentru că politicienii ucraineni nu-și pot asuma pierderi de teritorii, le întrec pe toate. Înțelegem că PSD – asemenea celorlalte partide din vechea clasă politică – este plin de trompete rusești, dar este inacceptabil ca ministrul român al Apărării să manifeste public poziții disonante cu partenerii europeni și internaționali. Îl așteptăm pe domnul Dîncu să explice în Parlament de ce îmbrățișează tot mai des retorica Kremlinului, cum îi așteptăm și pe domnii Ciucă și Ciolacu să ia atitudine față de prestația tot mai lamentabilă a ministrului Vasile Dîncu”, declară Ionuț Moșteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaților.

USR a depus solicitare ca ministrul Dîncu să participe la „Ora Guvernului” în data de 17 octombrie.