USR îi cere demisia directorului Bibliotecii Naționale a României

USR îi cere demisia directorului Bibliotecii Naționale a României

USR îi cere demisia lui Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale a României, pentru refuzul de a veni în Parlament și a găsi soluții pentru transparentizarea tezelor de doctorat aflate în custodia instituției pe care o conduce.

Directorul Adrian Cioroianu a fost invitat, de deputatul USR Iulian Bulai, președintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaților, luni, 17 octombrie, la o discuție despre blocajul în accesarea tezelor de doctorat aflate la Biblioteca Națională și pentru identificarea soluțiilor legale și administrative de rezolvare a situației. Adrian Cioroianu a refuzat invitația la dialog, pe motiv că nu are ce discuta „probleme ale Parlamentului.

Fost senator PNL, fost ministru PNL, fost ambasador, domnul Cioroianu mi-a răspuns că nu vine. Nu știu de unde are impresia că voiam să vorbim despre reparațiile de la Camera Deputaților. Domnul Cioroianu, care se pretinde liberal și pe care îl citeam cu plăcere pe vremuri, a ajuns azi fix personificarea ciocoismului penelist, fără nici o legătură cu liberalismul de azi. Ca urmare a lipsei de soluții pentru un acces mai facil la arhiva Bibliotecii Naționale, pentru faptul că nu transparentizați (cu acces mai ușor la text) tezele de doctorat, și pentru lipsa de dialog constructiv și refuzul de veni în Parlamentul României pentru o discuție legată de Biblioteca Națională a României, vă cer, în numele USR, să vă dați imediat demisia”, declară deputatul Iulian Bulai.

USR a demarat, vinerea trecută, un maraton de transcriere a tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode, teză care poate fi consultată doar de la două calculatoare din incinta Bibliotecii, fără posibilitatea consultării online.

Postarea deputatului Iulian Bulai, AICI