Cătălin Drulă, președintele USR: PSD și PNL vor introduce mii de noi pensii speciale de la 1 ianuarie. Pensiile românilor au scăzut anul acesta

Cătălin Drulă, președintele USR: PSD și PNL vor introduce mii de noi pensii speciale de la 1 ianuarie. Pensiile românilor au scăzut anul acesta

Cătălin Drulă, președintele USR, a criticat astăzi creșterea cu un procent sub rata inflației a pensiilor românilor de către coaliția PSD-PNL și a anunțat că mii de noi pensii speciale urmează să fie introduse de la 1 ianuarie.

„Este de un tupeu nemărginit, după ce luni de zile s-au jucat bambilici cu cifre privind creșterea pensiilor, până la urmă au anunțat o cifră care este sub rata inflației. Deci practic pensiile au scăzut anul acesta și în același timp, și asta vreau să subliniez și să audă toți românii, se pregătesc la 1 ianuarie să introducă mii de noi pensii speciale în plată, pensiile primarilor, care au fost amânate de două sau de trei ori până acuma și la 1 ianuarie intră în vigoare”, a declarat Cătălin Drulă.

USR are două proiecte de abrogare definitivă a pensiilor speciale, prin care încearcă să împiedice risipirea unor sume imense din bugetul de stat, ambele blocate în Parlament de coaliția PSD-PNL.

„În ce lume normală, când inflația este 15 la sută, când cresc prețurile la energie, când pensionarilor le-au scăzut în mod real pensiile, pentru că această pseudo-creștere nu acoperă inflația, este ok să bagi zeci de mii de noi pensii speciale în plată, când știm că pensia specială este în medie de 8 ori mai mare decât pensiile contributive? Este o rușine ce face domnul Ciolacu, faptul că blochează discutarea eliminării pensiilor parlamentarilor.

Aceste pensii, ca să înțeleagă tot românii, vin câte 3.000, câte 6.000, câte 9.000 de lei peste pensia obișnuită pe care o are un parlamentar, ca orice cetățean. La fel și la primari. Primarii au deja o pensie și peste primari, viceprimari din ultimii 30 de ani, toată clientela de partid a PSD și PNL urmează să mai primească încă un rând de pensii speciale. Estimarea este că undeva vor merge către un miliard de lei aceste noi pensii speciale, bani care puteau fi dați românilor”, a mai afirmat președintele USR.

Cătălin Drulă a respins acuzațiile PSD-PNL legate de presupusa limită existentă în PNRR care ar împiedica creșterea pensiilor, precizând că, cu tot cu creșterea de 12% anunțată recent de coaliție, pensiile rămân mult sunt limita din PIB prevăzută în PNRR.

„Punctul de pensie l-au crescut la 1.785 de lei, nici măcar nu și-au respectat promisiunea electorală de 1.875 de lei, iar după calculele noastre puteau să meargă până la 2.100 de lei și rămâneau în anvelopa prevăzută în PNRR”, a concluzionat liderul USR.