Președintele USR Cătălin Drulă a anunțat, luni, că USR a depus o lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale lucrătorilor Securității, condamnați definitiv de instanțe.
„Este o minimă reparație morală pe care o putem face și suntem datori tuturor celor care au luptat pentru libertatea noastră să facem această reparație. USR susține principiul că în România nu trebuie să existe două categorii de oamenii: privilegiații și cei care muncesc cinstit. Iar această categorie de pensie specială, mă refer la lucrătorii Securității, este cea mai odioasă dintre toate. Statul român modern, democratic, nu are voie să recompenseze cu privilegii pe cei care ne-au bătut, torturat sau omorât părinții și bunicii”, a declarat Cătălin Drulă, președintele USR, care a solicitat parlamentarilor PSD și PNL să nu îi protejeze pe lucrătorii Securității și să voteze această lege.
1.300 de foști ofițeri de Securitate și de Miliție, mulți în viață, au primit din partea instanțelor hotărâre judecătorească definitivă că au fost „lucrători ai Securității” și au desfășurat activități prin care au suprimat sau au îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii comuniste. Cu toate acestea, foștii ofițeri primesc pensii speciale.
„Toți cei care au bătut, ucis, rănit, arestat abuziv revoluționari la Timișoara, cei care i-au bătut pe cei de la Brașov din 1987, pe cei de la Aiud, care au făcut pușcărie din motive politice – toți acești lucrători de Securitate primesc și ei pensii speciale în continuare. E o nedreptate strigătoare la cer. Și e datoria noastră să facem ceva ca aceste lucruri să nu se mai repete” a declarat Andrei Ursu, fiul disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu, omorât de Securitate.
Dacă legea depusă de USR va fi votată, CNSAS va redobândi competența de a se autosesiza, lucru care va permite o deconspirare mai eficientă a foștilor lucrători ai Securității.
„Legea depusă de USR astăzi repară o nedreptate. Dă CNSAS competența de autosesizare pe cazurile lucrătorilor de Securitate. Este o situație absurdă în România, această competență a fost retrasă CNSAS printr-o modificare legislativă în 2008, pentru a mai reduce din munca de deconspirare a lucrătorilor Securității. Acum CNSAS poate fi sesizat de alte instituții care au un interes direct pentru a deconspira lucrătorii Securității, dar nu se poate autosesiza. Modificarea noastră legislativă adaugă această competență CNSAS” a declarat deputatul USR Iulian Bulai, care a precizat că USR a depus o inițiativă legislativă similară la începutul anului 2022, aceasta fiind însă respinsă de majoritatea PSD-PNL.
Disidentul anti-comunist Gheorghe Ursu a fost arestat în septembrie 1985, murind în spitalul penitenciarului Jilava în noiembrie 1985. A fost urmărit de Securitate, în special de ofițerii Marian Pârvulescu și Vasile Hodiș, care încasează și astăzi pensie specială de la statul român, deși au hotărâre definitivă că au fost „lucrători ai Securității”. Securitatea a inventat în cazul său infracțiunea de deținere de valută, ca să acopere dosarul de poliție pe care îl construiau, din cauza relațiilor lui Gheorghe Ursu cu Europa Liberă, cu lumea literară și a impresiilor sale despre regimul comunist consemnate într-un jurnal.