Deputatul USR Adrian Wiener și senatoarea USR Silvia Dinică îi cer ministrului Rafila, printr-o scrisoare deschisă, să organizeze încă o sesiune de rezidențiat în primăvara anului 2023, în condițiile în care au rămas neocupate peste 600 de locuri. României are nevoie de medici specialiști, nu de 600 de tineri absolvenți care stau acasă în loc să profeseze.
„Domnule ministru, din România pleacă anual mii de medici, mulți dintre ei tineri, la început de carieră. Și nu e vorba de salariu, ci ține mai degrabă de vulnerabilitatea practicii medicale, de riscul profesional într-un sistem care crapă pe la încheieturi și, nu în ultimul rând, de statutul medicului rezident. Să rămână neocupate sute de locuri la rezidențiat – în specialități precum ATI, medicina de urgență, specialități chirurgicale – este un eșec, chiar o dramă, în condițiile în care personalul medical ar trebui să fie o resursă strategică a acestei țări. Domnule ministru Rafila, organizați încă o sesiune de rezidențiat în această primăvară! Legea vă permite, vorbiți cu ministrul Câciu, cu premierul Ciucă, cu oricine e nevoie pentru resursa financiară, dar nu ratați șansa României de a avea un plus de 600 de medici specialiști”, susțin parlamentarii USR în scrisoarea deschisă adresată ministrului Alexandru Rafila.
În România, țara cu cea mai mare mortalitate evitabilă din Europa, sute de localități nu au acces nici măcar la medicina primară. În secolul XXI și într-o țară membră a Uniunii Europene, oamenii nu au acces nici măcar la măsurarea unei tensiuni sau la un consult medical de rutină.
Avem un deficit de peste 1.400 de medici de familie. Multe dintre spitalele din România sunt la limita funcționalității, având secții deservite de 3-4 medici. Bucureștiul și alte cinci județe concentrează jumătate din numărul de medici specialiști.