Cătălin Drulă: Este o rușine să-l avem pe Lucian Bode ministru de Interne. PSD și PNL sunt două găști de dăunători

Cătălin Drulă: Este o rușine să-l avem pe Lucian Bode ministru de Interne. PSD și PNL sunt două găști de dăunători

Discursul lui Cătălin Drulă, președintele USR, la moțiunea simplă împotriva ministrului Lucian Bode:

„Doctorul Bode vorbea mai devreme de securism. Omul care își amenință colegii de partid cu dosare de la Doi și un sfert. Omul care, dacă aude „pădure”, sare în mijlocul nopții cu mâna la chipiu. Omul care și-a făcut un doctorat fake cu conducătorul Academiei SRI.

Rușine. Așa am fi vrut să-i spunem: Moțiunea Rușinii. Pentru că știți foarte bine cu toții că este o rușine să-l avem pe Lucian Bode ministru de Interne. Și este rușinos și pentru PNL, și pentru PSD să trebuiască să îl apărați la votul de astăzi.

Avem astăzi pe masă o nouă moțiune împotriva lui Bode, depusă de USR și Forța Dreptei după cea din octombrie. Atunci vă avertizam că vom rata Schengen-ul pe mâna lui Lucian Bode și că este un act de patriotism să votați acea moțiune și să îl demitem. Nu v-ați găsit patriotismul și între timp am ratat Schengen-ul, Lucian Bode a fost demonstrat plagiator, iar Mănăstire, stimați peneliști, vă amenință cu dosare de la Doi și un sfert. Spunea președintele vostru, al PSD și al PNL, președintele Iohannis, spunea că hoții în România s-au cocoțat la vârful statului. Așa este, așa este și el, Iohannis, patronează acest sistem. Mai spunea același președinte că în politică și dacă există o suspiciune de plagiat, trebuie să te retragi, să faci un pas în spate.

Astăzi, nu avem un om, avem vreo patru vicepreședinți ai Camerelor, premier, ministru de Interne, cu mai mult decât suspiciuni de plagiat. Între timp, am ratat Schengen-ul, avem licitații pentru mașini aranjate, domnul Bode și-a pus acoliții în posturi: coleg de liceu, rudă a șefei de cabinet, șef la diverse poliții din subordine, la Frontieră…

O caracatiță întreagă a cuprins acest minister și aș vrea să vă întreb, doamnelor din PNL, doamnelor din PSD, despre faptul că mâna dreaptă a domnului Bode, care amenință cu dosare de la Doi și un sfert, este un agresor de femei dovedit cu ordin de restricție aveți ceva de spus? O să vă tremure mâna când votați moțiunea, când votați împotriva moțiunii ca să îl mențineți în funcție? Și aș vrea să vă mai citez -e ziua citatelor – chiar din domnul Bode. Domnul Bode spunea „Plagiatul e un furt”. Păi dacă e așa, atunci la vârful Ministerului de Interne avem astăzi un hoț.

Lucian, ești disperat. Te agăți de putere. Faci rău PNL – și asta e problema lor -, dar faci rău României și asta e problema mea și a noastră. Faci rău unei țări pentru care luptăm și pe care o iubim. Nu mă aștept astăzi să votați moțiunea. Poate domnul Simonis repetă ce a făcut la ultima moțiune împotriva domnului Bode, un act lăudabil. A fost singurul care a avut curajul să voteze împotriva lui Lucian Bode. Poate mai mulți îi urmați exemplul ca să vă puteți uita în oglindă. Dar mă îndoiesc. Pentru că comportamentul vostru de la PNL în acest moment, deși știu că vă e rușine, comportamentul vostru de la PSD este unul de gașcă, două găști de dăunători.

Însă, dacă cineva dintre voi va arăta coloană vertebrală și votează moțiunea, nu o să ezit să apreciez acest gest. Mă îndoiesc însă. În timpul în care caracatița domnului Bode s-a așezat peste licitații, peste instituții, s-a extins peste tot, românii care ne-au trimis aici suferă. Cresc prețurile 30%, 60% la zahăr, 30% la unt. Nu știu dacă v-ați uitat la asta.

De ce? Pentru că voi puneți gaz pe focul scumpirilor, pentru că aveți nevoie de banii ăștia din scumpiri la buget ca să finanțeze această caracatiță. Asta face rău României și nu o să vă lăsăm să faceți asta. Vom merge în fața românilor și le vom cere, la vot, să vă arate nota de plată, nota de plată a furturilor, nota de plată a scumpirilor, pentru Bode și pentru toate nemerniciile pe care le faceți.”