ASF, stat în stat? Șefii Autorității nu vin în Parlament și refuză și să spună câți bani iau pe lună

ASF, stat în stat? Șefii Autorității nu vin în Parlament și refuză și să spună câți bani iau pe lună

Protejați de PSD și PNL, șefii ASF refuză să vină în Parlament să explice românilor de ce au explodat polițele RCA și ce măsuri au luat. Cum refuză și să spună câți bani încasează pe lună pentru a nu-și face treaba și a închide ochii la ce se întâmplă pe piața asigurărilor din România.

O nouă cerere ca șefii ASF să vină în Parlament a fost depusă de USR vinerea trecută, după ce alte două solicitări au fost băgate la sertar de PSD și PNL.

Secretomania care înconjoară activitatea ASF este cu atât mare când e vorba de sumele încasate de membrii Consiliului ASF cu titlu de salarii, sporuri, locuință de serviciu, cazare, diurnă etc.

Am ajuns să chem în instanță ASF ca să prezinte date ce ar trebui să fie publice. Le-am solicitat contractul colectiv de muncă pentru a vedea dacă se confirmă informația că, pentru a nu-și crește salariile și să iasă discuții, cei de la ASF și-au adăugat două salarii pe an. Adică, iau 14 salarii pe an. După ce am câștigat în prima instanță, ASF a făcut recurs, ca să nu vedem cât câștigă și ce sporuri au. Iar Agenția Națională de Integritate, care ar trebui să sancționeze această secretomanie, nu intervine, pentru că este, de asemenea, controlată politic și e asmuțită împotriva dușmanilor politici”, declară Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei.

Deputatul USR Claudiu Năsui a solicitat în mai multe rânduri conducerii ASF – atât prin interpelare parlamentară, cât și în calitate de membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci – să prezinte contractul colectiv de muncă din Autoritate, implicit informații despre banii plătiți lunar.

În urma acestui refuz, deputatul USR a solicitat datele în baza Legii 544 privind accesul la informațiile de interes public. Când și de data aceasta conducerea ASF a ignorat legea, Claudiu Năsui a chemat ASF în instanță. În noiembrie 2022, Tribunalul București i-a dat câștig de cauză și a obligat ASF să prezinte contractul colectiv de muncă, cheltuielile cu locuinţa de serviciu, cazarea, diurna şi transportul membrilor Consiliului ASF, precum și lista sporurilor, bonusurilor şi altor drepturi băneşti oferite salariaţilor ASF.