Astăzi, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, urmează să aibă loc un concurs trucat în urma căruia Liliana Anghel, fost secretar de stat care se prezintă la reuniuni instituționale ca având gradul de colonel în SRI, să fie unsă director general al Direcției Programare din MIPE.
Direcția Programare este sistemul nervos central al MIPE, locul unde se pregătesc deciziile despre cum se cheltuie banii pe mulți ani înainte și unde se fac evaluările pe ce se duc banii acum. Este cea mai înaltă poziție tehnică din birocrația de fonduri europene, foarte importantă inclusiv în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență.
Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene: „În momentul în care am preluat mandatul la MIPE, la finalul lui 2020, s-a prezentat la mine doamna secretar de stat Liliana Anghel, numită în funcție în timpul mandatului lui Boloș, care <mi-a recomandat> că ar fi mai bine pentru mine ca ea să rămână secretar de stat, căci îi fusese delegat PNRR-ul și s-a ocupat îndeaproape de subiect.
Așa-zisul PNRR pe care îl lăsaseră Anghel și Boloș era un dezastru, era doar o listă absurdă de dorințe ale baronilor locali și nu avea nicio legătură cu regulamentele europene sau cu scopul Mecanismului de Redresare și Reziliență. Profesional, nu aveam niciun motiv să o păstrez, dar atitudinea ei m-a intrigat de la început. Oamenii din aceste funcții sunt numiți politic, deci se schimbă o dată cu guvernul. În mod normal, ea trebuia eliberată din funcție odată cu noul guvern, dar din motive greu de înțeles acest lucru s-a întâmplat cu întârziere, după mai bine de două luni, la insistențele mele. A fost atunci un episod halucinant la minister, când doamna Anghel refuza efectiv să-și părăsească biroul în momentul în care a fost eliberată din funcție. Aveam să primesc și o explicație pentru acest comportament ciudat câteva luni mai târziu. La consultări între instituții pe proiectele din PNRR, doamna Anghel s-a prezentat ca fiind colonel SRI și reprezentând acest serviciu. Odată s-a întâmplat într-o întâlnire unde se discutau alternative pentru finanțarea unor propuneri ale SRI, pe care nu le-am finanțat din PNRR. Era vorba de elicoptere pentru SRI. Cineva, anterior, le promisese elicoptere din PNRR, care erau cu totul neeligibile, dar credeau că pot fenta cumva sistemul ca să obțină banii. A doua era o consultare între instituții legată de sistemul informatic al PNRR. La ambele întâlniri au fost prezenți secretari de stat și directori. Întâlnirile au avut loc în 23 iunie și 27 octombrie 2021, există tabele de prezență care pot fi cerute și zeci de oameni au auzit cum s-a prezentat, nu e vorba de zvonuri sau de informații clasificate.
Acum, ori doamna era ofițer SRI când a fost numită secretar de stat, ori nu era și a ajuns direct colonel după ce nu a mai fost. Ceea nu îmi vine să cred.
Ce caută un serviciu secret să se ocupe de PNRR? De programul de reforme, de programul de țară. Este încercarea statului socialisto-securist de a controla și fondurile din PNRR. Este inacceptabil, într-un stat democratic, ca acest lucru să se întâmple. România va fi pusă într-o situație penibilă în fața Comisiei – guvernul civil al României reprezentat acolo de oameni din servicii. Mai grav însă este că acești oameni din servicii, pe care nu i-a ales nimeni, ajung să controleze instituțiile guvernului României. Pentru că așa se cred ei îndreptățiți. Nu era de ajuns că avem în fruntea guvernului un general, acum și la coordonarea fondurilor europene vom avea un colonel. Statul securist este o realitate. Hellvig, acest politruc care a fost nașul USL 1 și USL 2 de acum, își întinde caracatița peste tot”.
Cristian Ghinea publică astăzi pe pagina sa de Facebook un capitol din viitorul volum „Cine a făcut România – Un plan liberal de țară”. Experiența unui PNRR făcut prost cu scop electoral de către Marcel Boloș și colonelul SRI LIliana Anghel este povestită pe larg de către Cristian Ghinea, care se întreabă cine răspunde pentru punerea României într-o situație jenantă: Boloș sau Hellvig? În volumul său, Cristian Ghinea consideră că proiectul de modernizare a României început în 2007 este în fața unor răscruci, a unor decizii pe care trebuie să le luăm ca societate pentru a putea continua modernizarea. Una dintre componentele planului este aducerea sub control civil real a serviciilor secrete și scoaterea acestora din instituții, din media și din politică.