Elena Lasconi, primarul USR din Câmpulung Muscel, a câștigat în primă instanță procesul cu prefectul PNL al județului, Radu Perianu, în cazul solicitării acestuia privind anularea autorizației de construire pentru Bulevardul Pardon.
Tribunalul Argeş arată, în motivarea deciziei prin care i-a dat câștig de cauză Elenei Lasconi, că anularea autorizaţiei de construire ar fi o măsură total inadecvată și ar avea un impact negativ asupra interesului public şi a intereselor cetățenilor care locuiesc sau desfăşoară activităţi comerciale în zonă. Motivarea instanței este întărită de faptul că lucrările la bulevard sunt aproape de finalizare.
Elena Lasconi i-a solicitat prefectului PNL al județului Argeș să nu facă recurs în acest caz, ca să nu întârzie și mai mult lucrările la bulevard. Dacă prefectul nu face recurs, lucrările pot fi încheiate în două luni de zile.
„Blocarea Bulevardului Pardon de către PNL susținut de PSD (că așa acționează ei, în haită) este o acțiune făcută cu bună știință împotriva câmpulungenilor, a interesului public. În micimea lui, plin de sine, mânat de orgolii și de partid, Perianu o să facă tot ce îi stă în pix ca să mai întârzie lucrările pe bulevard. Vă spun doar atât: nu doar că nu mă las, dar lupt cu toate forțele pentru dreptate și pentru reluarea lucrărilor pe bulevard. Dacă prefectul continua mizeriile, dacă va face recurs, în prima zi voi depune plângere penală împotriva sa”, a declarat Elena Lasconi.
Radu Perianu, prefectul județului Argeș (PNL) a atacat în justiție autorizația de construire eliberată de fostul primar (PSD) pentru lucrările de reabilitare ale Bulevardului Pardon, ceea ce a dus la suspendarea lucrărilor pentru o lungă perioadă de timp.
Lucrările de reabilitare prin care Elena Lasconi a încercat să modernizeze bulevardul au fost astfel blocate, deși erau la un pas de finalizare.