PSD și PNL numesc noi politruci în conducerea ANRE. Profesionistul propus de USR, respins

PSD și PNL numesc noi politruci în conducerea ANRE. Profesionistul propus de USR, respins

Majoritatea PSD-PNL a votat astăzi în plenul Parlamentului numirea unor noi politruci la șefia Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). PSD și PNL continuă transformarea posturilor de conducere din instituțiile cheie ale statului în sinecuri pentru oamenii de partid și ignoră criteriile de profesionalism care trebuie respectate în cazul acestor numiri.

„PSD și PNL s-au mobilizat exemplar pentru a-și numi oamenii de partid în funcții bănoase la ANRE, în timp ce oamenii abia mai fac față scumpirilor. Ochii lui Ciolacu și ai premierului Ciucă sclipesc atunci când știu că o să-și numească oamenii pe salarii de peste 8.000 de euro. Oameni care și-au arătat limitele în recenta criză energetică de proporții, ca actualul secretar de stat de la Energie, care a trecut prin 5 Consilii de Administrație, sau doamna susținută de PSD, pe care am mai văzut-o ultima dată acum 5 ani, la numirea trecută în Comitetul de reglementare al ANRE. Așa îi sfidați pe oamenii care se uită către ANRE pentru soluții, alegeți să mergeți mai departe tot cu oamenii de partid”, a declarat Cristina Prună, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților.

USR a propus un profesionist pentru Comitetul de reglementare al ANRE, pe Radu Florin Porumb, doctor și profesor universitar la Facultatea de Energetică a Universității Politehnica București și director al Școlii Doctorale în Inginerie Energetică. Majoritatea PSD-PNL a refuzat însă această propunere.

USR a solicitat încă din 9 martie demararea de urgență a procedurii parlamentare pentru selecția noilor membri în conducerea Autorității, în condițiile în care mandatele a patru din cei șapte membri ai Comitetului de reglementare al ANRE expiră pe 23 aprilie, după ce au fost prelungite prin ordonanță de urgență.

Grație unei legi USR, noii membri în conducerea ANRE pot fi numiți de Parlament doar după audierea în comisiile de specialitate, ceea ce permite o analiză mai detaliată a competențelor acestora și intervievarea candidaților în Parlament.

Prin votul de astăzi, PSD și PNL au dovedit însă că preferă în continuare politrucii și nu profesioniștii competenți care ar putea să vegheze asupra funcționării corecte a pieței de energie.