Predoiu să ia măsuri urgente pentru ca persoanele condamnate definitiv să nu mai scape de executarea pedepselor

Predoiu să ia măsuri urgente pentru ca persoanele condamnate definitiv să nu mai scape de executarea pedepselor

USR îi cere ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, să ridice în Consiliul JAI problema condamnaților definitiv adăpostiți în Italia, după cazul recent al lui Darius Vâlcov. De asemenea, USR îi cere ministrului Predoiu să finalizeze rapid proiectul prin care se incriminează sustragerea de la executarea pedepsei.

Ministrul Predoiu are obligația să aducă pe agenda Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) problema deserviciului adus justiției din România de hotărârile instanțelor din Italia, instanțe care nu doar că refuză solicitările instanțelor românești, dar sunt cazuri în care s-a ajuns la o rediscutare a pedepselor aplicate de justiția din România, astfel că pedepse privative de libertate au ajuns să fie pedepse cu suspendare.

Dacă se slăbește autoritatea puterii judecătorești din România avem o problemă de credibilitate a justiției române și asta este inclusiv o problemă a Uniunii Europene”, precizează Stelian Ion, deputat USR și fost ministru al Justiției.

Ministrul Predoiu trebuie, de asemenea, să finalizeze rapid proiectul prin care se incriminează sustragerea de la executarea pedepsei, proiect pe care l-a pus în dezbatere publică în mai 2022 și, apoi, l-a abandonat. Dacă ministrul Justiției nu va face acest lucru, USR va depune un proiect legislativ în acest sens, pentru că sustragerea de la executarea pedepsei este o faptă gravă și ea trebuie sancționată ca atare.

De asemenea, USR solicită PSD-PNL să voteze proiectul de lege depus în Parlament de Stelian Ion, deputat USR și fost ministru al Justiției, pentru ca persoanele condamnate definitiv să nu mai poată fugi din țară și, astfel, să scape de executarea pedepselor.

Mă aștept ca proiectul să găsească sprijin politic, pentru a-i opri pe fugarii care vor să scape de executarea pedepsei. Odată cu noile Coduri, au fost niște scăpări și, dintre scopurile pentru care se instituie măsurile preventive, a fost scăpat un scop foarte important, acela de a preveni sustragerea de la executarea pedepsei. De asemenea, am propus să mărim durata pentru care se poate institui controlul judiciar, ar putea fi folosită cu succes o perioadă mai lungă de timp, inclusiv în etapa judecății. Am propus și alte posibilități pentru magistrați, spre exemplu, judecătorii să poată institui măsura preventivă odată cu hotărârea judecătorească”, declară Stelian Ion.